Incendii
Featured, International

Incendii de vegetație în Bulgaria. 60 de hectare de pădure sunt în flăcări

Bulgaria este afectată de incendii masive din cauza valurilor de căldură. Temperaturile au ajuns până la 40 de grade în țara vecină și au determinat incendii forestiere în centrul țării.

În jur de 60 de hectare de pădure au fost distruse de flăcări, după ce un incendiu masiv a pornit în regiunea Tvarditsa

Pompierii au reuşit să controleze răspândirea flăcărilor, însă nu au putut să stingă acest incendiu, conform relatărilor media locale.

Militari şi voluntari s-au alăturat pompierilor în lupta cu flăcările, ajutaţi de un elicopter. Acest incendiu ar fi izbucnit de la o groapă de gunoi, notează DPA.

Alte incendii, pe suprafeţe mai mici, sunt de asemenea active în sud-vestul Bulgariei. Un val de caniculă a cuprins ţara pentru a doua oară în această vară, aducând temperaturi în continuă creştere.

Autorităţile au emis joi o avertizare cod portocaliu de caniculă, care vizează aproape toată Bulgaria. Temperaturile au depăşit valoarea de 40 de grade Celsius în oraşul Sandanski, situat în sud-vestul ţării, în apropiere de graniţa cu Grecia.

La Sofia, au fost înregistrate 36 de grade Celsius la începutul după-amiezii. Se prognozează că valorile de temperatură vor creşte şi mai mult în următoarele zile.

blank