Departamentul american de Justiţie a pus sub acuzare peste 300 de persoane în urma violenţelor produse la Capitoliul din Washington de către susţinătorii preşedintelui Donald Trump, iat cel puţin 280 au fost arestaţi, a declarat vineri procurorul general adjunct în exerciţiu, John Carlin, transmite Reuters.
În urma violenţelor de la Capitoliul din SUA, 300 de persoane puse sub acuzare iar investigarea celor responsabili are loc într-un ritm şi cu o amploare fără precedent şi pe bună dreptate. Cei responsabili trebuie să fie traşi la răspundere şi vor fi”, a spus Carlin.
Comentariile sale au venit la doar o zi după ce şeful interimar al poliţiei Capitoliului, Yogananda Pittman, le-a spus parlamentarilor că susţinătorii lui Trump au indicat că ar putea dori să arunce în aer clădirea.
Pittman şi-a exprimat îngrijorarea că extremiştii ar putea viza Congresul în timpul unui discurs al preşedintelui Joe Biden.
Un înalt oficial al FBI, care a răspuns vineri la întrebările cu privire la această ameninţare, a declarat că biroul ”urmăreşte foarte atent orice reacţie din partea persoanelor care ar arăta fie intenţia de a comite un atac, fie cineva care a comis deja unul”.