Actualitate

IN SUA, INTR-UN CAZ SIMILAR, DIN 30 DE PACIENTI AU MURIT 29!

club_colectiv_victima_pe_targa_94843600Acad. prof. dr. Dan Enescu, managerul Spitalului “Grigore Alexandrescu”, specialist în chirurgie plastică şi arsuri, a declarat că rănile celor arşi în tragedia din clubul Colectiv sunt atipice şi situaţia este mult mai gravă decât lasă să se vadă:

“Gravitatea acestei tragedii constă în faptul că rănile sunt atipice din pricina amestecului de substanţe inhalate sau intrate în pielea răniţilor. Noi, medicii români, ne-am confruntat acum cu un caz cu totul special, unic în lume. Se pare că ar mai fi fost un astfel de caz în SUA, unde din 30 de pacienţi au decedat 29. Tratamentul arsurilor de căi respiratorii este acelaşi şi în ţară, şi în străinătate şi presupune medicaţie, ventilaţie şi/sau traheostomie. În rest, mare parte din recuperare se bazează pe puterea de refacere a organismului”, a declarat Enescu.


Acesta a adăugat: „Evoluţia unui astfel de pacient este imprevizibilă, iar statisticile arată că şi rata mortalităţii, în astfel de cazuri, este destul de ridicată: 30-80%. Apare şi insuficienţa multiplă de organe, ceea ce duce la deces. Pentru răniţii care se simt bine şi sunt stabilizaţi se va trece la etapa schimbării pansamentelor doar cu sedare uşoară, fără anestezie puternică, aşa cum a fost până acum, pentru a nu le afecta inima”.

blank