Un oficial american de rang înalt a declarat că medicamentul antiviral Remdesivir, momentan în teste și produs de compania Gilead Sciences, cel mai probabil va deveni standardul în tratarea COVID-19. Primele rezultate au arătat, miercuri, în urma unui studiu clinic important, că anumiți pacienți s-au recuperat mai repede de la boala cauzată de coronavirus, potrivit Reuters.

Rezultatele preliminare ale unui studiu făcut de guvernul SUA arată că pacienții cărora li s-a administrat Remdesivir s-au vindecat cu 31% mai repede decât cei care au primit un placebo. Aceste rezultate au fost lăudate de doctorul Anthony Fauci, expertul de vârf al SUA în bolile infecțioase, ca fiind “foarte semnificative”.

Gilead a afirmat că Remdesivir a contribuit la vindecarea pacienților de COVID-19 în cadrul testelor conduse de guvern și a furnizat date suplimentare care sugerează că funcționează mai bine când este administrat mai devreme în timpul bolii.

“Datele arată că Remdesivir are un efect pozitiv clar semnificativ în diminuarea timpului de recuperare. Asta este foarte important”, a spus Fauci în fața reporterilor de la Casa Albă, comparând momentul cu 1986, “când ne chinuiam pentru medicamente HIV și nu obțineam nimic”.

“Va fi standardul de tratare. Agenția de control Farmaceutic și Alimentar, efectiv în timp ce vorbim, lucrează cu Gilead să găsească mecanisme de a-l pune la îndemâna celor care au nevoie de el”, a spus Fauci.

Președintele Donald Trump a spus, într-o întâlnire de la Casa Albă, că raportul Gilead este o veste bună.

Interesul în medicamentul produs de compania americană este mare, deoarece, momentan, nu există tratamente sau vaccinuri preventive aprobate contra COVID-19, doctorii fiind disperați să găsească ceva care ar putea schimba avansarea bolii care atacă plămânii și, în cazurile severe, poate duce la cedarea altor organe.

Însă unii cercetători americani sunt precauți și spun că este nevoie de mai multe informații în privința eficacității, deoarece trebuie comparate rezultatele cu alte studii care au avut concluzii mixte.

Directorul medical al Gilead afirmă într-un comunicat al companiei că un tratament de cinci zile “ar putea mări în mod semnificativ numărul de pacienți tratați cu actualul stoc de Remdesivir”.

Tot miercuri, rezultatele publicate de jurnalul medical american Lancet, după un studiu făcut în China, concluzionează că medicamentul nu a îmbunătățit starea pacientului sau prezența patogenului în sânge. Anterior, Gilead a declarat că acele descoperiri, publicate din neatenție de către Organizația Mondială a Sănătății săptămâna trecută, erau neconcludente, deoarece studiul a fost terminat prea devreme.

Remdesivir, medicament care a eșuat ca tratament pentru Ebola, este folosit împotriva COVID-19 pentru că este făcut să dezactiveze mecanismul prin care anumite virusuri produc copii ale lor și distrug sistemul imunitar al gazdei.

Remdesivir a ajuns și în Timișoara
Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara a primit 110 flacoane din medicamentul injectabil și a semnat un protocol pentru a se realiza ozonificarea sângelui la pacienții critici, transmite tion.ro.

Remdesivir va fi folosit pentru 10 pacienți internați în spitalul timișorean.

Vineri, preşedintele Agenţiei Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Roxana Stroe, a declarat, pentru Mediafax, că 30 de doze de Remdesivir vor ajunge la pacienţi de la Bucureşti, Iaşi şi Timişoara.

sua, romania, timisoara, coronavirus, flacoane, remdesivir, anthony fauci tratament, covid 19, medicament covid, pacienți în stare gravă, rezultate teste