Actualitate, Featured

În România se fură până și mita. Doi polițiști acuzați că au furat mita primită de un coleg

Doi polițiști din Ilfov sunt suspectați că ar fi sustras mita destinată unui coleg! Ttul a plecat după ce o femeie care a fost prinsă băută la volan i-a dat unui poliţist 1.500 de euro ca să scape de dosar penal.
Nmai că cel care a primit banii nu avea nicio legătură cu acest caz. Acesta ar fi luat a oprit mare parte din ei şi i-a dat unui alt coleg suma de 600 de euro pentru a-l convinge mai departe pe cel care instrumenta dosarul să propună clasarea cauzei.

În cele din urmă, la poliţistul care se ocupa de cercetarea penală au ajuns numai 400 de euro. Acesta a luat banii şi a cerut cerut clasarea dosarului. El a fost reţinut. La fel şi cel care a dat mită, iar acum ofiţerii DGA şi procurorii ilfoveni vor arestarea lor. Ceilalţi doi poliţişti şi intermediarul mitei sunt cercetaţi sub control judiciar.

blank