În Franța, proteste
Featured, International

În Franța, proteste în toată țara, împotriva restricțiilor covid

Peste 200.000 de oameni, inclusiv peste 14.000 la Paris, au mărșăluit în Franța sâmbătă pentru al treilea weekend consecutiv împotriva permisului de sănătate, o mobilizare în creștere, potrivit cifrelor Ministerului de Interne francez.

La ora 18:00, serviciile Ministerului de Interne din Franţa au numărat 204.090 de manifestanți, inclusiv aproximativ 14.250 la Paris, pentru 184 de acțiuni în total.

Sâmbăta trecută, aceste demonstrații au reunit în total 161.000 de persoane, inclusiv 11.000 la Paris.

În Franța, proteste în toată țara, împotriva restricțiilor covid
Au fost mobilizați mai bine de 3.000 de polițiști și jandarmi, în condițiile în care erau așteptați peste 150.000 de demonstranți în principalele orașe franceze. Weekendul trecut au fost aproximativ 161.000 de persoane, în timp ce cu o săptămână înainte, 110.000 de oameni au ocupat străzile, relatează France 24.

La Rennes, manifestaţia a atras 2.900 de persoane, “fără incidente în acest stadiu”, a declarat prefectura la începutul după-amiezii, fiind o creştere a mobilizării faţă de sâmbăta trecută când au fost 2.200 de persoane.

“Sunt evreul lui Macron”, “vaccinează-mă împotriva fascismului şi capitalismului” sau “Media mincinoase! Vrem adevărul”, se putea citi pe pancartele purtate într-o atmosferă festivă şi zgomotoasă.

În Franţa 65% din populaţie este de acord cu protestatarii
În oraşele din sud-est, peste 20.000 de persoane au fost numărate de autorităţi, în principal în Montpellier (8.500) şi la Nisa (6.500).

“Preşedinte, deputaţi, senatori, oameni de ştiinţă, jurnalişti, toţi laşi”, se putea citi pe o pancartă, iar pe alta “Nu sunt nici cobai şi niciun cod QR”.

La Lille, în nordul Franței, mai mult de 2.000 de persoane, inclusiv aşa-numite “veste galbene”, au mărşăluit, scandând “libertate, libertate” sau “permisul sanitar nu-l dorim, permisul autoritar nu-l vrem”.

Potrivit unui sondaj, 4 din 10 francezi îi susțin pe protestatari iar 65% dintre cei chestionați spun că sunt de acord cu aceștia pentru că se opun „caracterului obligatoriu al măsurilor și imposibilitatea cetățeanului de a alege”, relatează sursa citată.

blank