Colorado
Featured, International

În Colorado, la o petrecere privată, a fost măcel: 6 persoane au fost ucise

Șase persoane au fost ucise, duminică, într-un incident armat produs în statul american Colorado, afirmă surse din cadrul poliţiei, citate de Mediafax. Ieri, două femei și un copil au fost răniți într-un schimb de focuri, la New York.

În cazul din Colorado, un individ, care s-a sinucis după atac, a deschis focul într-o parcare de autorulote situată la periferia estică a oraşului Colorado Springs. Victimele participau la o petrecere privată, iar criminalul a fi partenerul uneia dintre femeile prezente la petrecere. Anchetatorii încearcă acum să afle motivul atacului.

„Suntem în suferinţă alături de familiile care au pierdut persoane iubite şi alături de copiii care şi-au pierdut părinţii”, a declarat şeful Poliţiei din oraşul Colorado Springs, Vince Niski.

Atacul armat din Colorado Springs este devastator”, a afirmat, la rândul său, guvernatorul statului Colorado, Jared Polis.

Colorado Springs, cu populaţia de aproximativ 465.000 de locuitori, este al doilea oraş ca mărime din statul Colorado, după Denver.

Incident armat și la New York. Două femei și un copil, răniți într-un schimb de focuri
Cu doar o zi înainte, la New York, două femei şi un copil au fost victimele răfuielilor între bandele interlope. S-a tras cu armele chiar în Times Square, cea mai cunoscută zonă a metropolei!

Într-o perioadă în care New Yorkul încearcă să readucă turismul la cotele de dinainte de pandemie, acest incident alimentează controversele privind creşterea infracționalității pe teritoriul SUA.

Un alt incident șocant a avut loc, joi, tot în SUA. O fată de clasa a 6-a a împușcat trei oameni într-o școală
O elevă de clasa a 6-a a deschis focul în școală, joi, împușcând trei persoane! S-a întâmplat în vestul Americii, la Rigby Middle School, din statul Idaho, scrie Idaho News.

Este ultimul atac de acest gen dintr-o serie de evenimente care au șocat lumea. Președintele Joe Biden a descris aceste incidente drept o „rușine internațională”.


blank