Peste 100 de copii au fost agresați sexual în ultimii doi ani în București, potrivit unei statistici a Poliției Capitalei. Cele mai multe fapte s-au întâmplat în sectoarele 2 și 5.

În plus, odată cu mutarea multor activități pe internet, s-a triplat pornografia infantilă, iar numărul victimelor recrutate pe internet este în creștere susține și Agenția Împotriva Traficului de Persoane.

Cel puțin în București, în medie, odată la două săptămâni un părinte reclamă o astfel de situație gravă la Biroul de Agresiuni Sexuale. Foarte mulți dintre minori sunt recrutați pe diferite rețele sociale, unele mai puțin cunoscute sau recent înființate. Apoi victimele sunt păcălite ca să se întâlnească cu autorii. Vorbim despre copii care sunt ușor de manipulat, spun anchetatorii.

Numai în ultimii doi ani, peste 100 de minori din București au fost agresați sexual. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în sectoarele 2 și 5 ale Capitalei, unde au avut loc zeci de fapte de agresiune, mai puține astfel de evenimente fiind înregistrate Sectoarele 1 și 4.

Nu doar acest tip de infracțiuni este în creștere, spun oficiali din Ministerul de Interne. Exploatarea prin pornografie pe internet s-a dublat, iar numărul victimelor minore de gen masculin a crescut pentru că recrutarea pe internet ia amploare, explică specialiști ai Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.