Featured, Medical

In 2018, personalul medical din intreaga lume a fost ţinta a 1000 de atacuri

O mie de atacuri asupra personalului medical, transporturilor medicale, pacienţilor şi structurilor de îngrijire au avut loc în lume în 2018, se atrage atenţia într-un raport al unei coaliţii de 30 de ONG-uri, relatează AFP, potrivit agerpres.

In 2018, personalul medical din intreaga lume a fost ţinta a 1000 de atacuri

Acest studiu, publicat de organizaţia ‘Safeguarding Health in Conflict’, cu sediul la New York şi din care face parte în special Médecins du Monde, a fost desfăşurat în 23 de ţări, printre care Siria, Yemen şi Palestina.

„167 de lucrători medicali au murit în 2018 şi 710 au fost răniţi. Aceste cifre reprezintă o creştere comparativ cu 2017, an în cursul căruia au fost înregistrate 701 atacuri”, relevă raportul.

In 2018, personalul medical din intreaga lume a fost ţinta a 1000 de atacuri

Spitale, clinici sau centre de îngrijire au fost bombardate, avariate sau incendiate în cel puţin 15 ţări, a precizat studiul.

„În ciuda adoptării Rezoluţiei 2286 de către Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite în 2016 privind protecţia civililor în perioadă de conflict armat, raportul demonstrează că nu a fost luată nicio măsură de atunci pentru a proteja personalul din domeniul sănătăţii”, precizează Medici fără Frontiere în comunicat, adăugând că „lumea se confruntă cu cele mai grave crize umanitare din ultimele decenii”.

„Siria, Afganistanul, Israelul şi Palestina sunt ţările în care am observat cel mai mare număr de atacuri asupra personalului din domeniul sănătăţii şi asupra structurilor de îngrijire”, a adăugat Médecins du Monde.

„Aceste atacuri sunt un obstacol pentru accesul la îngrijiri mediului medical, în special la serviciile esenţiale, pentru civilii din aceste zone de criză şi/sau de conflict”, a precizat Médecins du Monde.

blank