Imunologul
Featured, International

Imunologul american Anthony Fauci, consilierul al lui Trump și Biden, vaccinați anti-COVID

Imunologul american Anthony Fauci, figură foarte respectată în Statele Unite şi numit consilier pe probleme de Covid-19 de viitoarul preşedinte Joe Biden după ce a fost deja membru al celulei de criză a lui Donald Trump, a fost vaccinat marţi contra coronavirusului, scrie AFP.

„Este un gest simbolic pentru restul ţării, pentru a arăta că sunt extrem de încrezător în siguranţa şi eficienţa acestui vaccin”, a declarat doctorul Fauci, în vârstă de 79 de ani. „Vreau să-i încurajez pe toţi cei care au posibilitatea de a fi vaccinaţi să facă acest lucru, pentru a pune capăt acestei pandemii”, a adăugat el. 

El se află printre primii care a primit, în faţa camerelor, o doză a vaccinului Moderna, dezvoltat în parteneriat cu Institutul Naţional al alergiilor şi bolilor infecţioase pe care îl conduce din 1984, şi autorizat vineri în SUA. 

Joe Biden, care îşi va prelua funcţiile pe 20 ianuarie, a anunţat recent că îl va numi pe Imunologul Anthony Fauci în calitate de consilier principal pentru criza Covid-19. Apreciat de americani, de la începutul pandemiei, obişnuit al platourilor de televiziune unde a repetat fără încetare utilitatea măsurilor de distanţare, doctorul Fauci este deja membru al celulei de criză de la Casa Albă. 

În schimb, Donald Trump şi-a exprimat de mai multe ori aversiunea pentru recomandările imunologului şi faţă de care s-a distanţat adeseori. „Oamenii s-au plictist să mai audă de covid”, a declarat el la jumătatea lunii octombrie. „Oamenii spun: „lăsaţi-ne în pace”. S-au săturat. S-au săturat să îi audă vorbind pe Fauci şi pe toţi acei idioţi. Acest tip este un dezastru”, a afirmat Trump.

 

 

blank