International, Stiri

ÎMPUŞCAT ÎN DIRECT

Un lunetist ucrainean l-a împuşcat pe un insurgent prorus, care se afla chiar în spatele liderului autoproclamatei republici din Doneţk, Alexandr Zaharcenko. Întâmplarea a avut loc în timpul când acesta acorda un interviu, în direct, pentru un post rus de televiziune.

Zaharcenko a declarat că separatiştii au înconjurat Debalţevo şi au cucerit o oraşul Uglegorsk. Totodată, el a înaintat o propunere către armata ucraineană, de a se preda, primind în schimb libertatea. Exact în acele clipe s-a auzit un foc de armă, iar un insurgent din spatele lui Zaharcenko a căzut la pământ, atrăgându-i atenţia.

Deocamdată nu se cunoaşte, dacă cel în care s-a tras a fost omorât sau rănit, însă mulţi internauţi consideră actul ca fiind un atentat la viaţa liderului din Doneţk.

Clipul a fost vizualizat de circa jumătate de milion de persoane şi a fost comentat de peste 1200 de ori.

Confruntările din estul Ucrainei iau amploare. Atacurile militanţilor proruşi cresc în intensitate, iar armata ucraineană încearcă să riposteze. Oficialii de la Kiev spun că militari ruşi luptă în prima linie în regiunea oraşului Debalţevo, care este cel mai fierbinte punct pe harta Ucrainei în aceste zile.

Presa anunță că în apropierea localității Popasnaia separatiștii au atacat cu tancuri soldații ucraineni. 

De asemenea, Moscova continuă să furnizeze tehnică militară şi armament în regiunea Donbass, prin punctele de frontieră necontrolate de Kiev. 13 soldaţi ucraineni au murit, iar 20 au fost răniţi în cele mai recente confruntări.

În urma atacurilor de astăzi ale separatiştilor din Debalţevo şi-au pierdut viaţa şapte civili, iar şase au fost răniţi. Rebelii au folosit mortiere şi lansatoare de rachete Grad.

De cealaltă parte, Kievul a anunţat că, în timpul confruntărilor, au fost ucişi 16 militanţi, iar 49 au fost răniţi. Forţele guvernamentale au reuşit să elibereze dintr-o blocadă din oraşul Uglegorsk 70 de militari ucraineni.

“Potrivit informaţiilor obţinute de serviciile noastre, în zona de conflict continuă redislocarea forţelor trimise de armata rusă. Militanţii sunt înlocuiţi în prima linie a frontului cu forţe ale armate ruse. Pentru trimiterea vehiculelor militare şi a armamentului, Rusia foloseşte punctele de frontieră care nu sunt controlate de partea ucraineană“, a precizat reprezentantul Consiliului pentru Securitate şi Apărare din Ucraina, Andrei Lîsenko.

Confruntările continuă, în special, în zona oraşului Debalţevo, unde militanţii trag din armament greu, inclusiv în cartiere populate de civili.

“Nu avem lumină, nu avem cărbune, nu avem căldură. Nimic nu este în oraş. Toate magazinele sunt închise. Împuşcă în permanenţă”, a zis un bărbat.

În faţa ambasadei Rusiei de la Kiev, un grup de activişti a organizat un protest neobişnuit. Manifestanţii au instalat mai multe cruci, pe care sunt scrise numele celor care au murit în urma atacului forţelor proruse de la Mariupol, din data de 24 ianuarie.

Potrivit datelor ONU, de la începutul violenţelor în estul Ucrainei, peste 5200 de oameni şi-au pierdut viaţa.