România
Actualitate

Împrumuri record pentru România! La cât va crește datoria țării

Niveluri record de împrumuri pentru România! Specialiștii anunță că suma pe care statul român va trebui să o împrumute în 2023 va depăși estimările inițiale.

Rromânia are nevoie de un necesar brut de finanțare mare, care poate atinge nivelul record de până la 180 de miliarde de lei. Aceasta este suma pe care Guvernul trebuie să o împrumute pentru acoperirea deficitului bugetar și pentru rostogolirea datoriilor mai vechi. Aceste date se bazează pe informații pe surse cu privire la estimările Guvernului referitoare la deficitul preconizat pentru acest an.

Deficit record de până la 5,5% în 2023

Guvernul nu mai poate atinge ținta de deficit bugetar de 4,4 procente în 2023, care ar însuma aproximativ 70 miliarde de lei, autoritățile române au cerut Comisiei Europene să depășească chiar și cu peste 1 punct procentual această țintă. Permisiunea Comisiei Europene este necesară deoarece România este deja monitorizată pentru deficit excesiv, potrivit news.ro.

Surse din Guvern și Ministerul Finanțelor au precizat că reprezentanții Comisiei Europene au fost de acord cu acest deficit record de 5,5% în cazul României.

România nu riscă suspendarea fondurilor UE. La rectificarea de vară ne așteptăm ca Guvernul să vină cu o țintă de deficit oficială, atunci vom afla în ce condiții economice vor reuși autoritățile să încheie anul. Agrearea de către Comisia Europeană a unei noi limite de deficit pentru România înseamnă pentru țara noastră faptul că nu vom risca suspendarea unor fonduri europene valoroase, ca urmare a depășirii țintei inițiale de 4,4 procente.

Acordul UE nu înseamnă totuși obligativitatea ca Guvernul să atingă noua limită, deși specialiștii anticipează că se vor situa destul de aproape de aceasta.

Declarațiile Ministrului Finanțelor

Marcel Boloș a declarat recent că exclude depășirea deficitului bugetar de 5% în acest an. Potrivit unor informații pe surse, ministrul și-a negociat totuși informal spațiu de manevră pentru un astfel de deficit record, condiţionat de măsuri de corecţie, pe venituri şi cheltuieli.

Cu toate acestea, este foarte probabil ca Guvernul să prezinte la rectificarea bugetară din vară o țintă de deficit mai mică, de până în 5%, pentru ca apoi să o modifice, în funcție de evoluția ulterioară a economiei.

„Este în interesul României ca să gestionăm corespunzător deficitul bugetar, pentru a nu afecta investițiile, care sunt șansa noastră pentru dezvoltare pe termen lung și aceasta este abordarea corectă în prezent pentru ca acest plan de măsuri să intre în vigoare și să putem să închidem anul bugetar la nivelul țintei deficitului bugetar asumate de Comisia Europeană – 4,4% din PIB”, a declarat Marcel Boloș în cadrul unei conferințe de presă.

blank