Showbiz, Stiri

Imagine de un milion de euro

Imagine de un milion de euro

blankGeorgică Cornu, drumarul şef al Banatului, iubitul Marinei Almăşan, ar trebui, la cererea soţiei sale, să-i plătească acesteia suma de un milion de euro drept despăgubiri morale, pentru că, zice ea, i-a stricat imaginea. Numai că, afaceristul susţine că imaginea era stricată de mai demult, soţia având un amant de acum trei ani, care, de altfel, o şi mână în lupta împărţirii averii. „Relaţia cu soţia mea – spune Cornu – s-a destrămat cu mult înainte de a o cunoaşte pe Marina Almăşan. La baza acestei probleme stă relaţia extraconjugală pe care Oana a avut-o şi o are cu un prieten de familie de acum trei ani. Am vrut să divorţez, dar m-am împăcat cu Oana de dragul copiilor. Condiţia era ca soţia mea să renunţe la relaţia extraconjugală, lucru care nu s-a întâmplat. Constatând această situaţie, m-am resemnat şi am încercat să îmi refac viaţa. Oana a intentat divorţ, influenţată de iubitul ei şi cerând daune de un milion de euro. Nu ştiu pe ce se bazează, în condiţiile în care am ajuns în această situaţie din cauza ei”. Scump amorul între bogătaşi. Fie ei foşti sau prezenţi soţi ori amanţi. Nu se cade să ieşi cu imaginea pătată şi şifonată din încercările vieţii, dacă ai o vacă de muls. N.M.

blank