Featured, Sport

Ilie Năstase, avertisment pentru Simona Halep: Tratamentul ăsta este foarte periculos

Simona Halep a aflat în urma unui control RMN că suferă de hernie de disc, iar mai multe voci îi recomandă să efectueze un tratament cu cortizon, pentru a reveni cât mai rapid în circuit. Ilie Năstase a spus că acest tip de tratament este extrem de periculos pentru un sportiv.

„Cortizonul îţi mănâncă osul. Şi pe mine mă durea cotul, aveam o boală care se cheamă Tennis Elbow şi mi-a zis că ori îmi taie cotul, sau continui şi ajung să am oasele stricate la bătrâneţe, ori să-mi fac cortizon. Am făcut o singură dată, după care mi-am dat seama că e foarte periculos cortizonul”, a spus Ilie Năstase, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

Cortizonul este un hormon natural, produs de corp pentru a face faţă stresului şi oboselii. Cortizonul are un efect puternic pe o durată scurtă, calmează durerile acute, dar nu este benefic pe termen lung. Este indicat tratamentul cu cortizon în cazul inflamaţiilor grave. Un tratament îndelungat cu cortizon poate duce chiar şi la diabet zaharat.

blank