Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a plecat intempestiv, marţi, la Moscova, cu puţin timp înaintea suspendării din funcţie şi a reţinerii pentru 72 de ore a procurorului general, Alexandr Stoianoglo, considerat un apropiat al fostului președinte. Dodon, care se teme că și împotriva sa vor fi deschise dosare penale, amenință guvernul de la Chișinău cu ample acțiuni de protest, relatează Agerpres.

Înaintea plecării la Moscova, Dodon a declarat că reţinerea fostului procuror general reprezintă o „greşeală politică fatală” a actualei guvernări. Arestarea procurorului general „fără temeiuri clare, cu mascaţi, în grabă, noaptea, de frica a ceea ce cunoaşte el şi din neputinţa de a merge pe căi legale pentru demiterea lui – toate acestea arată că guvernarea se află în mare disperare”, a spus liderul socialiştilor moldoveni, citat de Deschide.md. Dodon nu a exclus ca şi împotriva sa să fie deschise dosare penale „la comanda” actualei guvernări.

De asemenea, Igor Dodon a ameninţat cu proteste împotriva guvernării. „Eu sunt sigur ca vor începe protestele în timpul apropiat. Nu de aceea că noi le vom porni, dar lumea o să iasă în stradă. Putem să ne permitem să scoatem zeci de mii de oameni în piaţă”, a afirmat fostul preşedinte socialist.

Dodon și apropiații lui, suspectați că ar fi implicați într-o spălare de bani din Rusia
Procurorului general Alexandr Stoianoglo i s-a reproşat în mai multe rânduri că nu a declanşat urmărirea penală împotriva lui Igor Dodon în așa-numitul caz al „kuliokului” (pungă de plastic – n.r.) plin cu bani. Este vorba despre o sumă cash pe care controversatul oligarh Vladimir Plahotniuc ar fi dat-o Partidului Socialist. Potrivit presei de la Chinșinău, există probe că formațiunea fostului președinte Dodon ar fi fost finanţată de Moscova.

În decembrie trecut, şefa Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI) din Chişinău, Rodica Antoci, confirmase pentru Jurnal.md că cel puţin nouă sesizări au fost depuse la ANI vizându-l pe Dodon şi pe apropiați ai acestuia, în condițiile în care presa din Moldova publicase informații despre o presupusă implicare a liderului socialist şi a 29 dintre membrii partidului său într-o spălare de bani provenind din Rusia prin intermediul unor companii offshore. Tot atunci, şeful suspendat al Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, declarase că Dodon va răspunde penal pentru faptele sale, dar după ce Stoianoglo nu va mai fi procuror general.

Igor Dodon și procurorul general, discurs antioccidental
Alexandr Stoianoglo a fost reţinut marţi seara în clădirea Procuraturii Generale, chiar înainte de a susţine o conferinţă de presă. Apoi, Stoianoglo a fost filmat ieşind din sediul Procuraturii în jurul orei 21:00, flancat de mascaţi de la Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), precum şi de procurorul care a declanşat urmărirea penală împotriva sa. Potrivit procurorului de caz, Victor Furtună, Alexandr Stoianoglo este acuzat de abuz în serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu, corupere pasivă şi declaraţii mincinoase făcute în faţa organelor competente. Ca urmare, atât Stoianoglo, cât şi adjuncţii săi au fost suspendaţi din funcţie.

Alexandr Stoianoglo a atacat la începutul acestei săptămâni organizaţiile neguvernamentale locale şi în special pe ambasadorii SUA şi UE la Chişinău pentru un presupus amestec în afacerile interne ale republicii.

„Pentru nimeni nu e ceva nou că unii procurori şi judecători se duceau la ambasadorul SUA sau la ambasadorul UE acasă pentru a se consulta. Eu am spus încă în octombrie 2020 că unii ambasadori UE s-au transformat în membri ai PAS (Partidul Acţiune şi Solidaritate, de guvernământ – n.r.) şi convingeau partidele de dreapta să nu înainteze candidaţi la prezidenţialele (de anul trecut – n.r.). Ei nici nu se ascundeau. Pe lângă acest instrument, mai erau şi ONG-urile. Banii vin de la UE, dar sunt daţi la ONG”, a declarat marți Dodon.

În opinia sa, actualul președinte al țării, Maia Sandu, ar vrea un procuror general care să-i îndeplinească comenzile. „Vă spun cu ce o să se termine totul. Ei le iartă celor de la PAS totul. Scopul lor este simplu. Lor le trebuie acolo încă un verişor sau verişoară, care să deschidă dosare celor din opoziţie”, a mai afirmat Igor Dodon, acuzând actuala guvernare de nepotism.