Actualitate, Featured

Ies la iveală detalii importante din dosarul 10 august, după desecretizarea discuțiilor jandarmilor pe stațiile operative

Ies la iveală detalii importante din dosarul 10 august 2018 a avut o desfășurare halucinantă, reprezentanții Jandarmeriei acuzându-i pe manifestanți că au vrut să ocupe sediul Guvernului României – s-a vorbit despre o ”lovitură de stat” premeditată -, în timp ce protestatarii au acuzat folosirea unei forțe dispropoționate de către jandarmii care au restabilit ordinea în Piața Victoriei și pe străzile adiacente.

Ies la iveală detalii importante din dosarul 10 august extrase din referatul întocmit de procurorii DIICOT prin care s-a dispus clasarea acestei cauze, iar astăzi puteți ”vizualiza” – segmentele orare fiind precizate, punctual, în referatul DIICOT – întreaga desfășurare a evenimentelor care au culminat cu luptele de stradă desfășurate în Piața Victoriei din Capitală.

Potrivit informațiilor acumulate în timpul anchetei de către procurorii DIICOT, au existat și cazuri în care ”jandarmii și-au depășit atribuțiile de serviciu, exercitând violențe aparent nejustificate împotriva unor protestatari care nu se manifestau violent la momentul intervenției”.

Inițial, în Piața Victoriei s-au aflat 480 de manifestanți
În data de 10.08.2018, începând cu ora 07.00, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti (DGJMB) a realizat, progresiv, dispozitivul de ordine publică pentru mitingul ce urma a se desfăşura în Piaţa Victoriei din mun. Bucureşti, fiind dispuse efective de jandarmi atât în zona de desfăşurare a acestuia, cât şi în alte zone de interes, inclusiv în principalele puncte de intrare în municipiul Bucureşti.

Reprezentanții Jandarmeriei Române au insistat asupra faptului că dispozitivul instituit inițial a fost unul ”defensiv şi nu constituit pentru executarea unei intervenţii în forţă”.

”Dispozitivul instituit începând cu ora 12.00 a fost unul defensiv şi nu constituit pentru executarea unei intervenţii în forţă. La momentul desfăşurării primelor evenimente cu impact în planul ordinii publice (ora 16.25), niciunul din jandarmii aflaţi în dispozitiv, la contact, nu era echipat cu mijloace de protecţie şi nu avea asupra sa materiale de intervenţie pentru restabilirea ordinii publice (ţinuta a fost cea de serviciu, bluză cu mânecă scurtă, şapcă)”

Ies la iveală detalii importante din dosarul 10 august

Manifestările publice au debutat după ora 12.00, atunci când 300 de persoane se aflau în alveola centrală din Piaţa Victoriei, 100 de persoane în parcul Muzeului Antipa şi 80 de persoane în Piaţa Universităţii



Până la ora 15.26, când persoanele din Piaţa Universităţii au început deplasarea către Piaţa Victoriei, numărul acestora a fluctuat continuu.

”Primăria municipiului Bucureşti şi unităţile de jandarmi competente teritorial au gestionat mitingul ca pe un eveniment cu caracter spontan, permitând tacit desfăşurarea acestuia, prin faptul că nu au adus la cunoştinţa participanţilor că mitingul nu a fost declarat şi nu li s-a solicitat să părăsească locul de desfăşurare a acestuia, aspecte care ar fi putut atrage răspunderea contravenţională, civilă sau penală a participanţilor la o astfel de adunare publică, potrivit disp. art. 26 lit. d24 din Legea nr. 60/1991”.

Ies la iveală detalii importante din dosarul 10 august

”Acțiunea jandarmeriei nu s-a bucurat de susținerea celorlalți participanți la eveniment”
La ora 13.47, premergător instalării Punctului de Comandă Înaintat şi realizării dispozitivului complet pentru asigurarea ordinii publice şi protecţia participanţilor, jandarmii au aplanat un conflict în zona alveolei centrale din faţa Guvernului României, în contextul în care a fost semnalată o persoană care se manifesta violent. Persoana a fost interceptată şi extrasă din mulţime, ulterior fiind condusă la sediul secţiei 5 Poliţie în vederea identificării şi dispunerii măsurilor legale.

Acțiunea jandarmeriei nu s-a bucurat de susținerea celorlalți participanți la eveniment, pentru care îndemnul ”Toți pentru unul, unul pentru toți!” se pare că a rezonat mai mult în conștiința fiecăruia decât reprezentarea faptului că, aplicarea legii, pe lângă faptul că nu este opțională, este un corolar al respectării drepturilor, libertăților și securității persoanele a fiecărui cetățean.

”S-au înregistrat și situații particulare în care jandarmi, aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu, par a fi abuzat de prerogativele funcției publice cu care au fost investiți, exercitând violențe aparent nejustificate împotriva unor protestatari care, deși nu s-au conformat solicitărilor formulate de forțele de ordine de a elibera zona, nu se manifestau fizic violent la momentul intervenției”.

Ies la iveală detalii importante din dosarul 10 august

La ora 13.55 a fost instalat Punctul de Comandă Înaintat.

La ora 14.08, după organizarea completă a dispozitivului, cadre ale Jandarmeriei au desfăşurat, în zona trecerii de pietoni dinspre Bd. Nicolae Titulescu, o acţiune de prevenire şi înlăturare a unei situaţii cu consecinţe asupra participanţilor la protest, constând în aceea că au depistat o persoană care avea legat un lanţ de membrele superioare şi inferioare. Persoanei în cauză i-au fost aduse la cunoştinţă prevederile legale referitoare la obiectele interzise a fi deţinute pe timpul desfăşurării adunării publice, aceasta părăsind zona la recomandarea jandarmilor. Potrivit discuțiilor purtate pe stațiile operative acțiunea jandarmilor a fost din nou dezaprobată de participanții la protest.

”(1) Avem o persoană cu un lanț agățat de picioare, de gât. Dorește și el să meargă să participe la protest. (2) Obiect contondent. Spune-i că ori îl lasă, ori merge la secție. (1) E foarte contondent. Are zale de 8. (2) Puneți-i în vedere. Dacă nu înțelege, chemăm echipaj. (1) Ceilalți s-au inflamat. Deja s-au inflamat. Sunt foarte mulți – aproximativ 150-200. (2) Îi lăsăm să se liniștească un pic și o să facem un culoar pe mijloc să dăm voie la circulația pietonală”

Ies la iveală detalii importante din dosarul 10 august

Acţiune de înlăturare a unei situaţii cu consecinţe asupra desfăşurării paşnice a manifestaţiei de protest

Începând cu ora 15.26, a fost semnalată deplasarea manifestanţilor din Piaţa Universităţii către Piaţa Victoriei.

Începând cu ora 16.00, în Punctul de Comandă Înaintat au fost prezenţi prefectul Capitalei, doamna Speranţa Cliseru şi viceprimarul Primăriei Municipiului Bucureşti.

La ora 16.00, efectivele de jandarmi au desfăşurat o acţiune de înlăturare a unei situaţii cu consecinţe asupra desfăşurării paşnice a manifestaţiei de protest, în contextul în care un grup de aproximativ 100 protestatari, aflaţi în deplasare dinspre Piaţa Universităţii, în momentul ajungerii în Piaţa Victoriei s-a oprit pe carosabil în faţa Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, pe trecerea de pietoni, refuzând intrarea în alveola centrală.

Concomitent, un grup de persoane aflate în alveolă s-au alăturat acestora, gruparea compactă (cca 700 persoane) părăsind, în totalitate, zona delimitată şi blocând circulaţia rutieră. Imaginile surprinse la fața locului sugerează faptul că direcția de deplasare a protestatarilor a fost dirijată de persoane din rândul acestora.

La ora 16.22, masa de manifestanţi s-a deplasat spre intrarea în sediul Guvernului României, forţând dispozitivul de jandarmi constituit la limita alveolei centrale din faţa obiectivului.

La ora 16.25, urmare situației înregistrate, comandantul misiunii de asigurare/menținere a ordinii publice, mr. Cazan Laurențiu a dispus echiparea întregului efectiv participant la misiune cu mijloace de protecție și mijloace de intervenție specifice, înlocuirea efectivelor aflate la post în faţa Guvernului (așa cum am văzut, la momentul creării dispozitivului, efectivele nu erau dotate cu mijloace de protecţie ori materiale de intervenţie) cu efective echipate şi dotate cu materiale şi mijloace de protecţie şi intervenţie, respectiv efectuarea unor acţiuni de împingere a manifestanţilor în vederea restabilirii ordinii publice și înlăturării pericolului din zona obiectivului vizat de acțiunile protestatarilor. O parte dintre manifestanţi au exercitat acţiuni violente asupra dispozitivului de jandarmi, în care au aruncat cu sticle și pietre, succesiv, în reprize, la ora 16.53 fiind rănit un ofiţer (transportat la spital).

Începând cu această oră, efectivele Jandarmeriei Române au folosit materialele şi mijloacele din dotare, inclusiv substanţe iritant-lacrimogene, punctual, pe direcţia unde se aflau persoanele care se manifestau violent, în scopul împiedicării pătrunderii în obiectiv, asigurării protecţiei personalului, respectiv realizării manevrei de forţe în vederea izolării şi extragerii din mulţime a persoanelor violente, operațiuni sortite de cele mai multe ori eșecului în condițiile în care protestatarii asumați ca fiind pașnici dezavuau prin huiduieli, gestică și manifestări violente demersurile forțelor de ordine.

La ora 17.30, jandarmii au acţionat pentru înlăturarea unei situaţii de risc, în contextul în care în zona magazinului Mega Image a fost depistată o persoană având asupra sa un dispozitiv cu electroşocuri. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Secţiei 5 Poliţie pentru aplicarea măsurilor legale.

Prezenţa la manifestaţie a unor posibili membri ai galeriilor de fotbal
La ora 18.48, a fost semnalată pentru prima oară, prezenţa la manifestaţie a unor posibili membri ai galeriilor de fotbal, în mulţimea aflată în zona B-dul Iancu de Hunedoara. Afluirea acestora s-a efectuat în mod individual, neexistând premise pentru justificarea și realizarea blocării accesului lor în zona de desfăşurare a manifestaţiei.

În intervalul orar 17.30-20.30, au fost înregistrate, în mod constant, acte de violenţă asupra dispozitivului de jandarmerie, protestatarii aruncând cu diverse obiecte contondente către acesta.

În jurul orelor 20.00, a fost constituită o rezervă de intervenţie pe trotuarul din faţa Guvernului, având în vedere intenţiile participanţilor de a forţa dispozitivul, cu scopul de a pătrunde în interiorul curţii.

”Facem apel la oamenii care protestează pașnic, să se retragă de urgență din primele rânduri, din zona de contact cu jandarmii. Cei care comit violențe aruncă din spatele lor cu obiecte contondente, cu sticle, cu bucăți de asfalt, îi folosesc ca scut uman, de protecție, pentru a putea să-și continue violențele. Vă rugăm să înțelegeți apelul nostru pentru a nu risca să fiți răniți. De asemenea, un mesaj foarte important pentru cei care se află în piață, facem apel la femei și copii să încerce să se retragă de urgență în zone ferite de violență sau să părăsească aria în care se desfășoară protestul”, a fost apelul făcut de Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.

La ora 20.30, dispozitivul realizat la limita contactului cu protestatarii a fost forţat, au fost desfăcute gardurile de protecţie şi s-a aruncat asupra jandarmilor cu obiecte contondente. Persoanele care se manifestau violent se aflau în spatele manifestanţilor aflaţi în apropierea cordonului de ordine. S-au înregistrat situații în care, încercând să arunce în jandarmi cu obiecte contondente grele și voluminoase (gard metalic, bucăți de BCA), au fost loviți în spate alți participanți la protest.

În jurul orelor 20.30, dispozitivul realizat în limita contactului cu protestatarii, a fost forţat, au fost desfăcute gardurile de protecţie şi s-a aruncat asupra jandarmilor cu obiecte contondente.

În intervalul 20.00 – 22.00, având în vedere numărul mare de persoane care se manifestau în piaţă, precum şi acţiunile violente îndreptate împotriva forţelor de ordine care se amplificaseră şi se desfăşurau concomitent în mai multe zone, comandantul acţiunii a prezentat situaţia Prefectului Municipiului Bucureşti, ocazie cu care s-au purtat ”discuții de principiu privind emiterea unui ordin de intervenție în forță, dacă va fi cazul, la un moment dat”.

În intervalul orar 21.20 -22.35, forţele de jandarmerie au efectuat numeroase intervenţii în urma apariţiei acţiunilor de tulburare a ordinii publice, îndemnând participanţii, în mod repetat, la încetarea agresiunilor şi continuarea, în mod paşnic, a acţiunii de protest.

La intervale regulate de timp, mai multe persoane au intensificat agresiunile împotriva elementelor de dispozitiv aflate la contact în zona Guvernului, pe latura dinspre Bd. Iancu de Hunedoara, materializate prin aruncarea cu bucăţi mari de bordură, mijloace pirotehnice şi panouri metalice.

La ora 22.02 a fost efectuată ultima somaţie, fiind acordat protestatarilor un interval de timp suficient pentru a se dispersa
În intervalul orar 21.00-22.00, au fost efectuate, în mod repetat, avertizări şi somaţii, potrivit legii, prin intermediul mijloacelor de amplificare sonoră. Pentru a da posibilitatea ca participanţii să poată deflui, gurile de metrou de la Piaţa Victoriei au fost redeschise începând cu ora 21.15.

la ora 22.02 a fost efectuată ultima somaţie, fiind acordat protestatarilor un interval de timp suficient pentru a se dispersa; acest interval a fost considerat corespunzător, în raport cu numărul persoanelor aflate în zonă, cu căile şi cu posibilităţile de defluire. Dispozitivul de intervenţie a fost constituit pe o singură direcţie de acţiune, toate căile de defluire din Piaţa Victoriei fiind libere pentru dispersare.
la ora 22.14, a fost înregistrat un apel SNUAU 112 referitor la existenţa unor persoane care vandalizează mobilierul stradal în zona Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Ulterior, directorul instituţiei a formulat o plângere penală având ca obiect distrugerea mai multor secţiuni ale gardului împrejmuitor şi ale uşilor de acces în incintă.
începând cu ora 22.19, jandarmii au fost atacaţi cu obiecte contondente şi sticle în zona Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
”Potrivit datelor furnizate de Jandarmeria Română, începând cu ora 23.11 (în realitate, ora este 23.08), comandantul acţiunii a dispus intervenţia în forţă pentru restabilirea ordinii publice. Motivele ce au stat la baza emiterii ordinului de intervenţie în forţă au fost reprezentate de numărul mare de persoane violente dispersate în mulţimea de protestatari42, de pierderea caracterului paşnic şi civilizat al manifestaţiei, de forţarea repetată a cordoanelor de ordine, de exercitarea constantă de violenţe care au pus în pericol iminent integritatea corporală şi sănătatea forţelor de ordine şi a celorlalţi manifestanţi prezenţi în zonă, precum şi de existenţa indiciilor temeinice de săvârşire a unor fapte grave de natură penală (sustragerea unei arme de foc și a muniției aferente) cu consecințe imprevizibile în planul asigurării integrității corporale și a vieții persoanelor aflate în acel moment în piață.

Extras din Referatul DIICOT