Featured, International

Iată cum au încercat americanii să ucidă al doilea lider iranian

După lichidarea generalului iranian Qassem Soleimani, forțele armate americane au avut o a doua tentativă sa ucidă a unui înalt oficial iranian din Gardienii Revoluției.

Potrivit New York Times, este vorba despre Abdul Reza Shahlai, iar militarii SUA au încercat să-l ucidă printr-un atac aerian cu drone în Yemen, în aceeași zi în care a fost omorât Suleimani, însă de această dată nu au mai reușit.

Americanii oferă o recompensă de 15 milioane de dolari pentru informații care să ducă la prinderea lui Shahlai.

Acesta este acuzat că ar fi fost implicat în organizarea unor atacuri asupra aliaților SUA, printre care și tentativa de ucidere, în 2011, a ambasadorului saudit în SUA.

Shahlai era stabilit în Yemen, unde Iranul îi sprijină pe rebelii Houthi, care se luptă cu coaliția condusă de Arabia Saudită – coaliție care primește informații, ajutor și logistică de la armata americană.

Sursa: New York Times

blank