Featured, Politic

Iată cum a dat Dăncilă dovadă de tupeu şi a certat 12 ambasadori

Premierul Viorica Dăncilă a reacționat ostil la mesajul ambasadorilor 12 ambasade occidentale, ale unor state partenere și aliate – Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Olanda, Norvegia, Suedia și Statele Unite, au transmis miercuri o scrisoare premierului României în care își arată îngrijorarea față de integritatea sistemului de justiție din România. Ambasadorii recomandă Guvernului de la București să se abțină de la „modificări care ar slăbi statul de drept și capacitatea României de a lupta împotriva criminalității sau corupției”.

Premierul Viorica Dăncilă a reacționat ostil la mesajul ambasadorilor și le-a dat o replică dură chiar în timpul ședinței de guvern.Dăncilă le aduce aminte celor 12 ambasadori occidentali că sunt pe teritoriul României și că nu permite ca ambasadorii „să facă agenda prim-ministrului”:

„Am văzut punctul de vedere al unui grup de ambasadori. Am vrut să am o discuție individuală cu fiecare ambasador din acest grup, dar au refuzat. Le reamintesc doamnelor și domnilor ambasadori că suntem în România și că am dialog direct cu omologii mei. Le recomand să se adreseze autorităților din țara din care fac parte, pentru că în niciun stat ambasadorii nu fac agenda prim-ministrului și eu nu am să permit acest lucru. Trebuie să arate respect pentru România, așa cum ambasadorii noștri, în fiecare stat, fie membru al Uniunii Europene sau un stat terț, au respect pentru
statul respectiv”, a declarat premierul României.

Deși și-a încordat mușchii în fața partenerilor României din Occident, Viorica Dăncilă a ezitat totuși să treacă ordonanțele infame prin ședința de azi. Guvernul nu a adoptat miercuri nicio Ordonanță pe justiție, deși existau temeri în acest sens.

Surse: Guvernul s-a speriat și NU a adoptat „amnistia mascată”. Ordonanța mai așteaptă
Ambasadele mai multor state au transmis miercuri un mesaj public, în care solicită Guvernului român să se abțină de la modificări ce ar slăbi statul de drept.

„În numele: Austria, Belgia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Olanda, Norvegia, Suedia și Statele Unite, noi, parteneri internaționali și aliați ai României, chemăm toate părțile implicate în elaborarea Ordonanțelor de Urgență ale Guvernului, care modifică legislația referitoare la domeniul justiției, să se abțină de la modificări care ar slăbi statul de drept și capacitatea României de a lupta împotriva criminalității sau corupției”, se arată în mesajul ambasadelor.

„Suntem profund îngrijorați de integritatea sistemului judiciar românesc, care a fost zdruncinat de modificări imprevizibile, care nu întăresc eforturile României de a consolida progresul în materie de justiție. Dimpotrivă, efectul cumulativ al acestor modificări prezintă riscul încetinirii luptei împotriva corupției și subminării independenței sistemului judiciar. Așteptăm ca procesul de reformă să se bazeze pe un proces incluziv, care să implice toate părțile, prin consultări ample. Un astfel de proces trebuie să se desfășoare în interesul tuturor cetățenilor români. Acest lucru necesită, de asemenea, ca toți actorii implicați să ia în considerare reacțiile și propunerile de sprijin oferite de experții juridici români și internaționali, pentru a evita o și mai mare alterare a progreselor remarcabile înregistrate în domeniul justiției de România în ultimele două decenii”, prevede mesajul.

Ambasadele susțin că Ordonanțele de Urgență vehiculate pot avea un impact negativ asupra independenței justiției românești.

„În opinia țărilor partenere, este esențial ca România să țină seama de recomandările organismelor Consiliului Europei, cum ar fi Comisia de la Veneția și GRECO, ale Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene și ale Comisiei Europene din ultimul său raport în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și să asigure o justiție eficientă, transparentă și imparțială. Modificările propuse prezintă un risc de încălcare a valorilor comune. În plus, acestea ar putea avea un efect negativ de durată asupra dezvoltării economice a țării. Faptul că România deține în prezent președinția Consiliului Uniunii Europene îi conferă o responsabilitate specială. Îndemnăm Guvernul României și toți actorii implicați să țină seama în mod corespunzător de această declarație comună și să reafirme angajamentul politic al României de a susține valorile noastre comune”, se arată în finalul mesajului.

blank