Actualitate, Featured

Iată ce va urma dacă Parlamentul va respinge starea de alertă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni că “pârghiile” pentru a impune anumite măsuri ar fi limitate în cazul în care Parlamentul nu va vota prelungirea stării de alertă, însă va trebui găsită o soluţie administrativă.

Întrebat ce se întâmplă dacă Parlamentul nu votează prelungirea stării de alertă şi dacă Guvernul mai are pârghii legislative pentru a impune anumite măsuri, ministrul Sănătăţii a răspuns: “Pârghiile ne-ar fi limitate, va trebui să găsim o soluţie administrativă prin care să putem pune aceste restricţii”.

În ceea ce priveşte redeschiderea graniţelor pentru mai multe ţări fără măsura de izolare la domiciliu, Tătaru a admis că acest lucru ar putea să ducă la creşterea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus.

“Ar putea să crească numărul de cazuri. Vă amintesc că cele 17 ţări sunt cele care au un indice sub 5 de medie a cazurilor noi la un milion de locuitori pe zi în ultimele 14 zile. Ele se pot modifica de la o săptămână la alta”, a arătat ministrul la Digi24, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în România, evoluţia infectării cu noul coronavirus va fi descendentă.

“Evoluţia va fi descendentă în această perioadă, urmând ca acest număr de cazuri care va fi în creştere, dar nu exponenţial, să fie din cazuri uşoare şi medii iar noi să nu avem o suprapopulare pe paturile de terapie intensivă, acolo vom vedea cum este suprasolicitat sistemul medical. Deocamdată sunt cazuri pe care le gestionăm, suntem la 170 în terapie intensivă, urmează ca săptămâna în curs şi cea viitoare să ne dea şi măsura relaxării de astăzi”, a susţinut Tătaru.

 

blank