Șoferi
Actualitate, Featured

Iată ce terbuie să facă școlile de șoferi pentru a-și menține autorizația

Un ordin al Ministerului Transporturilor a hotărât ca şcolile de șoferi nu depind, pentru a-și menține autorizația, de rata de promovare a elevilor.

Legea s-a schimbat pentru şcolile de șoferi. Deşi această condiționare apărea în legislație, ea n-a fost aplicată niciodată. Prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 1.123/2021, publicat joi în Monitorul Oficial nr. 862, a fost eliminată practic condiționarea de a atinge pragul de promovare de minim 40% pentru fiecare categorie de vehicule în parte, în vederea certificării anuale a menținerii valabilității autorizației.

E oficial. Legea s-a schimbat pentru şcolile de şoferi

Această condiționare nu fusese oricum aplicată până la apariția ordinului, din cauza amânării succesive a prevederilor normelor care stabileau acest aspect prin care, în funcție de rata de promovare, anumite școli și-ar fi putut pierde autorizația.

În plus, ordinul vine cu o completare în privința școlilor de șoferi organizate la nivelul Ministerului Educației, menționând că, în cazul acestora, pregătirea elevilor se va putea face de către instructori auto și profesori de legislație rutieră angajați, conform propriilor reguli, în baza unor contracte de muncă încheiate pe o perioadă determinată.

Mai mult, dacă înainte acest lucru nu era posibil, textul ordinului include o prevedere care permite școlilor de șoferi care dețin mai multe autorizații de funcționare să poată utiliza un vehicul la oricare dintre aceste școli de conducători auto.

În cele din urmă, ordinul aduce clarificări privind categoriile de permis de conducere pentru care un instructor auto poate efectua pregătirea practică în funcție de categoriile pentru care este atestat.

Astfel, așa cum este detaliat în cadrul ordinului, instructorii auto pot efectua pregătirea practică în felul următor:
-cei atestați pentru categoria BE pot pregăti elevi pentru categoria B;
-cei atestați pentru categoria C1E pot pregăti elevi pentru categoria C1;
-cei atestați pentru categoria CE pot pregăti elevi pentru categoria C;
-cei atestați pentru categoria D1E pot pregăti elevi pentru categoria D1;
-cei atestați pentru categoria DE pot pregăti elevi pentru categoria D;
-cei atestați pentru categoria CE și categoria B pot pregăti elevi pentru categoria BE;
-cei atestați pentru categoria CE și categoria D pot pregăti elevi pentru categoria DE;
-cei atestați pentru categoria B pot pregăti elevi pentru categoria AM.

blank