Actualitate, Featured

Iată ce spune tânăra care, în decembrie 1989, a pus steagul pe balconul CC al PCR

Ce spune tânăra care, în decembrie 1989, a pus steagul pe balconul CC al PCR: Gabriela Floare Nanuş s-a urcat din nou, după 30 de ani, în balconul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, acolo unde în zilele fierbinţi ale lui decembrie ’89 a descoperit ce înseamnă libertatea

Iată ce spune tânăra care, în decembrie 1989, a pus steagul pe balconul CC al PCR

Cu aceleaşi emoţii ca şi în urmă cu 30 de ani şi în mână cu un steag, Gabriela Floare Nanuş a intrat în fosta clădire a CC a PCR, acum sediul Ministerului de Interne. A trecut prin birourile unde în urmă cu trei decenii erau arme şi muniţie şi apoi a păşit în balconul în care a descoperit libertatea. „A fost un amalgam de sentimente.

Da, am retrăit entuziasmul din zilele Revoluţiei, dar cu înţelepciunea de acum. Acum, văd lumea cu alţi ochi“ mărturiseşte tânăra. Ea spune că în anul 1989 totul i se părea foarte grandios, însă acum, după ce-a revăzut clădirea şi birourile, nu i s-au mai părut măreţe, ci mai mici şi mai meschine. „Cel mai mult m-a impresionat faptul că, la intrare, pe uşile metalice, am văzut urmele de gloanţe. În noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 am vrut să intru din nou în clădire, soldatul a deschis uşa şi m-a recunoscut: «Eşti fata cu steagul!». Atunci, din spatele lui s-a auzit o rafală, cineva a tras. Eu m-am retras, m-am adăpostit. Văzând acum urmele de gloanţe mi-am dat seama cât de aproape am fost de moarte“, spune unul dintre simbolurile revoluţiei. La 22 decembrie 1989, Gabriela Floare, elevă la liceul de Mecanică Fină din Bucureşti, a plecat dis de dimineaţă spre centru. S-a îmbrăcat cu cele mai bune haine ale sale: o cămaşă albă, pantaloni de catifea şi s-a încălţat cu cizme albe. În buzunarul hainei şi-a pus buletinul, gândindu-se că dacă i se va întâmpla ceva să fie identificată şi s-a îndreptat spre centrul Capitalei. „Era multă lume în Piaţa Palatului de atunci.

Iată ce spune tânăra care, în decembrie 1989, a pus steagul pe balconul CC al PCR

Am dat din coate până am ajuns în primele rânduri. Lumea încerca să intre pe geamurile de la parter. La fel am făcut şi eu la fel. Nu am intrat pe intrarea principală din câte îmi aduc aminte. Văzusem elicopterul care venise după Ceauşescu şi eu am vrut să mă duc să-l prind şi am urcat pe scări să ajung pe acoperiş. Când am ajuns acolo, nu mai era nimic“, începe ea să povestească cea mai frumoasă zi din viaţa ei, când a început să simtă ce înseamnă libertatea.

blank blankTânăra care, în decembrie 1989, a pus steagul pe balconul CC al PCR

FOTO Sonia Simionov Urcând, s-a oprit la fiecare etaj. Erau coridoare cu birouri de fiecare parte şi niciun om. Pe la etajul trei sau patru a dat de un grup de soldaţi înarmaţi până în dinţi. „Când i-am văzut, m-am speriat. Ofiţerul mi-a zis că nu trebuie să-mi fie frică. Am urcat mai departe pe scări“, continuă tânăra să povestească.

Când şi-a dat seama că tiranii fugiseră, a început să coboare. La ultimul etaj a descoperit un depozit cu materiale de propagandă: pancarte, steaguri. A luat şi ea un steag şi apoi a început să caute un obiect ascuţit cu care să decupeze stema. A intrat din birou în birou. Toate erau părăsite, însă toate telefoanele sunau continuu. În cele din urmă a găsit o lamă cu care a reuşit să taie însemnele comuniste. Înarmată cu steagul, a urcat din nou pe acoperiş şi a început să fluture steagul.

„Nu m-au durut mâinile deloc. Cred că era prânz când am urcat şi am stat cu steagul în mână până când s-a înserat, chiar şi după a început să se tragă. Cred că aş fi putut să flutur steagul încă două zile la rând fără să mă opresc. adrenalina era la nivelul maxim. Acum am rău de înălţime dar atunci, când am ajuns pe acoperiş şi m-am dus la margine, a fost cea mai intensă emoţie pe care am trăit-o vreodată. Când am început să flutur steagul găurit, lumea de jos a început să strige «Libertate! Libertate!». Şi acum retrăiesc momentul cu emoţie şi cu intensitate maximă. După ce visasem la libertate atâta timp acum o trăiam“. Cineva i-a spus să vină pe balcon, unde lumea începea să se adune. S-a instalat în colţul din stânga şi acolo a rămas până noaptea când a început să se tragă şi s-a golit balconul. Arme date pe buletin Pentru o scurtă perioadă de timp, a intrat în sediu. „Birourile 1 şi 2 ocupate cu diverse personaje şi am încercat să mă aşez. Am găsit o nişă între camere, un fel de băncuţă acoperită cu catifea verde.

Când m-am ridicat, am pus mâna dedesubt şi am constatat că erau lădiţe pline cu arme. Nu ştiu de care erau pentru că nu mă pricep. Am anunţat pe cineva, care a venit şi le-a luat. Armele au fost apoi împrăştiate pe parchetul unui birou. Probabil că mai găsiseră şi alţii arme, că acea cameră era plină de automate cu ţeava lungă. Când a început să se tragă în clădire, au început să împartă acele arme pe buletin. Am primit şi eu una. Aşa am ieşit pe balcon. Nu am tras că nu am ştiut să trag. Dar se spunea că este un mijloc de autoapărare pentru că sunt terorişti care vor să ne omoare. Gândiţi-vă că Nicolae Ceauşescu era în viaţă şi exista pericolul să revină“, spune Gabriela. La un moment dat, cineva a anunţat la microfon că televiziunea publică este atacată şi este nevoie de oameni acolo. A predat arma, a luat un scut şi o cască de protecţie şi a plecat pentru a ajuta. Primul soldat care a văzut-o a îndreptat arma spre ea.

Noroc că a recunoscut-o la timp, altfel ar fi fost împuşcată. „Mi-a zis să scap imediat de scut şi cască pentru că m-ar putea confunda cineva cu un terorist“, spune eroina de la Revoluţie. Haos la televiziune Aşa a ajuns la televiziune, unde era un haos total. Se trăgea nimeni nu ştie de unde. Oamenii din zonă veniseră cu mâncare pentru soldaţii care apărau clădirea, dar nu puteau ajunge la ei din cauza focurilor de armă. Atunci ea, curajoasă, a luat ceaiurile calde şi pâinea şi a dus-o soldaţilor. După câteva astfel de drumuri a vurt să se întoarcă în clădirea Comitetului Central, dar nu mai putea intra oricine. Un soldat păzea intrarea. „M-a recunoscut, dar când să intru s-au auzit focuri de armă din interior şi soldatul mi-a închis uşa şi nu am putut să mai intru. Probabil că a fost o diversiune ca să nu mai poate intra oricine şi să rămână numai cine trebuia“, crede ea. Sfârşitul Revoluţiei a prins-o tot pe străzi. Spune că a avut noroc că a rămas în viaţă, după ce a văzut mulţi oameni morţi pe jos, cu sânge pe ei.

blank blankTânăra care, în decembrie 1989, a pus steagul pe balconul CC al PCR

A plecat în Cipru După mineriada din 1990 a plecat din ţară, în Cipru, singura ţară occidentală unde putea ajunge fără viză, document pe care îl putea primi pe aeroport. Râde şi acum când îşi aminteşte că primul lucru pe care l-a făcut atunci când a ajuns în Cipru a fost să-şi cumpere o sacoşă cu banane, pe care le-a mâncat în câteva minute. A început cursurile unei facultăţi de design interior, dar nu şi-a permis să o termine, deşi muncea şi câte 14 ore pe zi pentru a-şi putea plăti taxele care se ridicau la 10.000 de dolari. Apoi, a reuşit să termine facultatea de marketing.

Iată ce spune tânăra care, în decembrie 1989, a pus steagul pe balconul CC al PCR

În anul 1997 s-a întors în ţară şi a lucrat la TAROM, la marketing. „Mi-am dat seama că nu se schimbase nimic. Aceeaşi oameni se învârteau pe posturi diferite“. În 2004 a plecat iar din ţară, în Grecia de data aceasta, unde a trăit câţiva ani. „Am realizat că cel mai bine este acasă. Indiferent unde te-ai duce, cât de bun eşti, tot străin vei fi“. O perioadă a lucrat ca director de vânzări în imobiliare, iar acum lucrează în domeniul comercial. Nu are certificat de revoluţionar În 1997, a încercat să obţină certificat de revoluţionar, la îndemnul unor prieteni. „Am ajuns la Asociaţia 22 Decembrie, care avea un sediu prin Primăverii.

Era un cascador şef pe acolo. M-a recunoscut imediat, dar mi-a zis că, pentru a putea obţine un certificat de revoluţionar, trebuie să aduc martor şi dovezi. I-am zis atunci să fie el martorul meu, dar dovezi nu am, steagul îl lăsasem în sediul Comitetului Central şi nu aveam nici poze, nici filmări. Mi-a zis să fac o cerere la TVR, dar nu am primit niciodată nimic“, spune tânăra, dezamăgită. Deşi simte că i s-a furat Revoluţia, spune că ar proceda la fel. „Clipele de atunci nu mi le poate lua nimeni“, a mărturisit ea.

blank

Fotografiile au fost realizate  la CC al PCR de jurnalista Sonia Simionov şi povestea Gabrielei Nanuş, despre evenimentele pe care le-a trăit în decembrie 1989, va fi difuzată într-un reportaj, duminică, 22 decembrie, la Observatorul orei 19.00.

 

blank