Sunt 22 de ani de când Stația Spațială Internațională (ISS) a fost plasată pe orbită și de 20 de ani omul o poate exploata. Cel puțin până în 2028 ea va continua să orbiteze în jurul Terrei, însă, ca și oamenii, îmbătrânește.

Deja anul acesta ISS s-a confruntat cu o fisură și o scurgere de oxigen. La începutul lunii noiembrie, astronauții au reparat, în sfârșit, o scurgere de aer care era veche de mai bine de un an. Este doar una dintre nenumăratele probleme de mentenanță cu care Stația s-a confruntat recent. Finanțarea se va termina în 2024 și, în timp ce e foarte probabil să fie extinsă până în 2028, puțini se așteaptă ca ea să mai fie prelungită dincolo de acest punct.

Scoaterea din serviciu a acestei instalații foarte costisitoare devine un subiect abordat tot mai des.

Ce se va întâmpla cu această stație atunci când nu va mai fi de folos? Va fi dată unor societăți private? Va fi abandonată? Va fi adusă pe Pământ?

Nimic din toate acestea. Space.com scrie că NASA ar putea distruge ISS prin… incendiere.

Ultimele rămășițe ar cădea în Pacificul de Sud
Sunt studiate mai multe strategii pentru a scoate ISS de pe orbită și mai ales pentru a evita un scenariu catastrofal în care stația ar cădea asupra unor zone locuite de pe Pământ.

În aceste condiții, una dintre pistele privilegiate de cercetătorii de la NASA și Roscosmos (agenția spațială rusă) ar fi să determine căderea stației și să o lase să ia foc în momentul în care ar pătrunde în atmosfera terestră. Focul ar permite distrugerea celor mai multe elemente ale ISS, în timp ce eventualele rămășițe ar cădea în sudul Oceanului Pacific, într-o zonă foarte puțin populată a planetei.

Data sfârșitului pentru ISS, încă incertă
Sfârșitul ISS trebuie prefigurat, pentru că acest simbol al cooperării internaționale nu poate rămâne pe orbită pe durată nedefinită. Are nevoie de alimentări regulate cu combustibil, ceea ce se face de fiecare dată când este trimisă o capsulă. Dacă aceste alimentări se vor opri sau orice altceva se întâmplă și merge rău, mai devreme sau mai târziu, laboratorul spațial va cădea.

Tocmai de aceea, este de preferat o distrugere controlată a lui. Rămâne de stabilit, însă, data precisă.

Guvernele partenere au prevăzut ca ISS să opereze cel puțin până în decembrie 2024. Însă din punct de vedere tehnic, zborul orbital al stației se poate desfășura fără probleme până la sfârșitul anului 2028. E posibilă însă și o prelungire a duratei de viață dincolo de această dată.

Cum a fost distrusă în 2001 stația spațială rusă?
Scenariul pentru distrugerea ISS prin aprinderea în atmosfera terestră are un precedent. În 2001, stația spațială rusă MIR a fost distrusă voluntar printr-o tehnică similară. Se întâmpla după 15 ani de când fusese pusă pe orbită.

Soluția avută atunci în vedere a fost dezintegrarea în momentul intrării în atmosferă. La 23 martie 2001, MIR a luat foc în momentul intrării în atmosferă. Dar nu toate părțile au fost distruse și unele au căzut în Australia, din fericire, în zone nelocuite.

Cercetătorii care vor să se inspire din acest scenariu pentru a decide sfârșitul ISS trebuie să ia însă în calcul faptul că Stația Spațială Internațională cântărește de trei ori mai mult decât stația sovietică MIR.

La ce folosește Stația Spațială Internațională?
A fost nevoie de 42 de lansări în spațiu pentru a pune la punct Stația Spațială Internațională, care a împlinit 20 de ani de când a găzduit prima misiune umană la bord.

În fapt, Stația Spațială Internațională este un laborator uriaș aflat în imponderabilitate. Pentru oamenii de știință este extrem de important, pentru că pot studia, în toate domeniile, fenomene „pure”, care nu mai sunt influențate de gravitația de pe Pământ. Chirurgia optică, de pildă, a beneficiat de pe urma cercetărilor efectuate la bordul Stației Spațiale Internaționale. La fel, studiile desfășurate la bordul ISS au permis ca mijloacele de transport să fie făcute mai sigure, în special trenul și avionul.

Un alt interes pentru menținerea Stației Spațiale Internaționale se leagă de pregătirea viitoarelor călătorii spațiale, în special cele către Marte. În prezent, misiunile pe Stația Spațială durează în medie șase luni. Însă în anii viitori sunt prevăzute trei misiuni cu durata de un an, pentru că astronauții care vor merge pe Marte vor trebui să petreacă 800 de zile în condiții de imponderabilitate și este important să înțelegem cum se comportă corpul în aceste condiții și cât timp poate rezista.

În plus, Stația Spațială mai permite un lucru pentru care nu a fost prevăzută inițial: realizarea unor studii psihologice. Psihologii pot propune experimente, în funcție de resursele disponibile, în special în ceea ce privește impactul unei izolări pe o durată atât de mare.

Cât a costat Stația Spațială Internațională
Stația Spațială Internațională este o platformă de cooperare internațională. Americani, ruși, europeni, japonezi și canadieni lucrează și finanțează împreună acest proiect. Fiecare organizație a contribuit la asamblarea ISS și la costurile ei de întreținere. Toată lumea plătește pentru a-și trimite astronauții pe ISS, pe o durată determinată.

Uniunea Europeană contribuie la programul Stației Spațiale ocupându-se de modulul de serviciu al acesteia, Orion, o capsulă spațială aparținând NASA. Europa furnizează electricitatea, carburantul, apa sau alimentele de care va avea nevoie pentru următorul zbor. Ce are de câștigat Europa din asta? În primul rând locuri de muncă. Aproape 10.000 de persoane trăiesc grație acestui program.

Există reproșuri că programul Stației Spațiale Internaționale este prea costisitor. De la lansarea lui, a costat circa 150 de miliarde de dolari.

Cum a fost construită Stația Spațială Internațională
Staţia Spaţială Internaţională (The International Space Station – ISS) se află la o altitudine medie de 400 de kilometri deasupra Pământului şi poate rivaliza cu strălucirea planetei Venus, apărând ca o lumină strălucitoare pe cerul nopţii şi putând fi văzută de pe Pământ fără utilizarea unui telescop. Se întinde pe o suprafaţă egală cu un teren de fotbal şi cântăreşte 391.000 kilograme, scrie Agerpres.

ISS face o rotație în jurul Pământului în 93 de minute, astfel că într-o zi dă roată Pământului de 15,5 ori.

Părţile componente ale Staţiei Spaţiale Internaţionale au fost transportate în spaţiu, ansamblul fiind construit treptat pe orbită, folosind astronauţi şi robotică. În majoritatea misiunilor s-a folosit o navetă spaţială NASA, pentru a transporta piesele mai grele, dar şi rachete Proton sau rachete Soiuz, rachete pentru o singură utilizare. Sistemul ISS include module şi noduri de legătură, care conţin sectoare de locuit şi laboratoare (Destiny, Columbus etc.), spaţii de depozitare şi panouri solare care asigură energia.

În 1998, primele două module ale Staţiei Spaţiale Internaţionale au fost lansate pe orbita Pământului.

La 20 noiembrie 1998, o rachetă rusă Proton, lansată de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, transporta prima componentă pentru Staţia Spaţială Internaţională, un modul numit Zarya, finanţat de SUA şi construit de Rusia.

După doar două săptămâni, la 6 decembrie 1998, Space Shuttle Endeavour în misiunea STS-88 a transportat, în spaţiu, modulul Unity, construit în SUA, şi l-a cuplat cu Zarya.

Odată cu conectarea acestor două module inaugurale, construcţia Staţiei Spaţiale Internaţionale ISS a început. În lansarea proiectului s-au implicat SUA, Rusia, Canada, Japonia şi ţările membre ale Agenţiei Spaţiale Europene. Au fost o serie de lansări în spaţiu de la bazele din Florida, Kazahstan şi Guyana Franceză (baza de lansare a Agenţiei Spaţiale Europene), pentru dezvoltarea ISS.

Zborurile americane pe ISS au fost oprite după tragedia navetei Columbia din 2003, au fost reluate în septembrie 2006 și sistate definitiv în 2011.

De la prima expediție la bordul ISS, la călătoria cu o capsulă privată
De la sosirea primei expediţii, la 2 noiembrie 2000, prezenţa umană pe ISS a fost continuă. Echipajele de astronauţi, care au desfăşurat activităţi pe staţia spaţială, au fost de trei sau şase persoane. În prezent, sunt chiar șapte persoane pe ISS.

După ce NASA a sistat în 2011 programul de transport al astronauţilor săi către ISS, aceştia au depins de rachetele ruseşti Soiuz pentru a ajunge la bordul staţiei spaţiale. În ultimii 9 ani, de când americanii nu au mai avut propriile lansări de navete spațiale, astronauții SUA au fost trimiși pe ISS cu navetele rusești Soiuz.

Fiecare loc într-o capsulă rusească Soiuz îi costa pe americani cam 80 de milioane de dolari și atunci au preferat să dezvolte un program propriu, să preia inițiativa și dacă pot, să-i depășească pe orice alți competitori din lume. Ceea ce s-a și întâmplat anul acesta, la sfârșitul lunii mai, când NASA și SpaceX – o companie privată – au lansat cu succes o capsulă cu doi astronauți americani la bord către Staţia Spaţială Internaţională, aceasta fiind prima misiune în cosmos cu echipaj uman, care a plecat de pe teritoriul SUA, după o pauză de nouă ani. În plus, pentru prima dată, transportul către ISS a fost asigurat de o companie privată.

Între timp, în noiembrie 2020, NASA și SpaceX au mai consemnat o premieră: au trimis un echipaj de patru oameni pe ISS la bordul unei capsule Crew Dragon aparținând companiei lui Elon Musk. Astronauții americani Mike Hopkins, Shannon Walker, Victor Glover și japonezul Soichi Noguchi vor petrece șase luni la bordul ISS, unde s-au alăturat celorlalte trei persoane aflate deja acolo: americanca Kate Rubin și cosmonauții ruși Serghei Rijikov și Serghei Kud-Svercikov. În această echipă de șapte, se vor tripla experimentele în microgravitație care vor fi făcute în avanpostul aflat la 410 kilometri depărtare de Pământ, a subliniat NASA. Se vor face inclusiv experiemente cu țesut uman, ceea ce ar putea ajuta la înțelegerea bolilor. Astronauții au programate, de asemenea, cel puțin patru ieșiri în afara stației orbitale.

Ce va urma după Stația Spațială Internațională?
Și, totuși, toate agențiile spațiale din lume spun că umanitatea are nevoie de o prezență permanentă pe orbita joasă a Pământului. Cum va fi realizat acest lucru este încă neclar, dar va avea un impact semnificativ asupra călătoriei în spațiu în anii ce urmează.

NASA nu a făcut niciodată un secret din dorința de a comercializa cât mai mult din industria spațială, fără îndoială impulsionată de rapidul progres pe care SpaceX l-a făcut și de economiile financiare pe care proiectul lui Elon Musk le-a atras. Mulți sunt de părere că bugetul limitat al agenției ar trebui direcționat către trimiterea de oameni pe Marte sau către construirea unei baze lunare.

NASA le cere companiilor private să intervină: „E timpul să ne concentrăm spre explorarea spațiului îndepartat și să-i lăsăm pe antreprenorii privați să ne ajute”, a declarat Phil McAlister, directorul de dezvoltare, pentru publicația Wired.

Încă nu e clar cum ar putea funcționa acest parteneriat. Anul trecut, agenția a anunțat că li se va permite companiilor private să folosească stația contra unei taxe. Dar, până în acest moment, cei care au mușcat nada au fost doar brandurile care-și doreau o campanie de PR ieșită din comun, și nu afacerile viabile ce au spațiul ca domeniu de activitate.

De asemenea, NASA a semnat o înțelegere cu Axiom, ca să atașeze unul dintre modulele sale la stație, în 2024, urmând ca, mai târziu, compania să-și dezvolte propria sa facilitate spațială comercială. Directorul Axiom e un fost manager de programe NASA, așa că inițiativa are mari șanse de reușită. Dar nu e deloc ușor să găsești o modalitate de-a face profit.

Bigelow Aerospace, care dezvoltă module gonflabile de stații spațiale și care a trimis, în 2016, un model la ISS pentru testare, a arătat interes, dar fondatorul Robert Bigelow a decis, mai apoi, să nu liciteze, pentru că a considerat că finanțarea oferită de NASA este insuficientă. Tot el a declarat că perspectiva unei stații spațiale complet private în viitorul apropiat este mică. „Comercializarea nu e deloc robustă”, a spus el. „Trebuie să existe sponsorizări guvernamentale substanțiale pentru o perioadă de timp până când industria se poate susține de una singură”. La nici două luni de la această declarație, compania și-a concediat tot personalul.

În afară de SUA, și alte țări continuă cu proiectele unor noi spații naționale. China a lansat două module habitat protip în ultimii 10 ani și plănuiește să construiască o stație întreagă în următorii 2 ani.

India vrea să-și lanseze primii astronauți în spațiu, în 2022, și să construiască o stație în 2030.

Rusia, principalul partener SUA pentru ISS, a anunțat că va realiza, singură, o nouă stație orbitală după 2030.

Nu e sigur că aceste planuri se vor fructifica sau nu la timp. Dar semnalează o îndepărtare de la abordarea cooperativă – care a făcut să funcționeze ISS până acum și care este una dintre moștenirile sale cele mai importante – și întoarcerea la o perspectivă mai naționalistă asupra explorării spațiale. Tensiuni similare au apărut deja în ceea ce privește următoarele misiuni spre Lună și spre centura de asteroizi.

Totuși, există un lucru cu care toată lumea e de acord: incredibila bogăție a descoperirilor care s-au făcut datorita ISS încurajează ferm construirea unor stații spațiale și în viitor. Cum vor arăta acestea încă nu se știe, dar nu există dubiu că prezența omului în spațiu va persista și se va dezvolta.