Featured, Politic

Iată ce șanse are Cîțu la fotoliul de prim-ministru

Viitorul Guvern ar putea avea un nou prim-ministru, însă miniștrii rămân cei din cabinetul Orban.

Cu o excepție: Finanțele, adică portofoliul eliberat de actualul premier desemnat, Florin Cîțu. Oficial, liberalii declară că vor să strângă o majoritate parlamentară, însă calculele din Parlament arată că sunt departe de acest obiectiv.

Liberalii vor începe luni negocierile cu partidele parlamentare pentru a forma o majoritate. Declarativ, își doresc ca noul Guvern care seamănă cu vechiul să ajungă rapid la votul parlamentarilor.

Ludovic Orban, premier interimar: „Noi ne ducem la negocieri pentru a încerca să formăm o majoritate. Alegerile anticipate vor depinde de Parlament și de cum se poziționează parlamentarii în cursul procedurilor de învestire.”

Cum Florin Cițu a fost deseori criticat de social-democrați, este aproape imposibil să-i convingă să îl voteze la fucția de prim-ministru Rămâne, însă, încrezătorca va fi votat.

Florin Cîțu, premier desemnat: „Nu cred că sunt antipatic. De fiecare dată am adus argumente în sprijinul a ceea ce am spus. Am fost confirmat mereu de ceea ce se întâmplă în piață, deci nu cred că poți să fii antipatic când spui adevărul.”

Florin Manole, deputat PSD: „Pentru aceeași listă și același program de guvernare, nu poate să fie decât același rezultat. Acest Guvern nu va avea susținere. Premierul desemnat nu face nicio negociere. Înseamnă că nu caută să strângă o majoritate în jurul său.”

Pentru că nu au fost și ei cooptați la guvernare, liderii USR dau de înțeles că nu vor vota guvernul propus de Florin Cițu.

Ionuț Moșteanu, vicepreședinte USR: „Văd aceeași încercare de a forma un guvern monocolor. Anticipatele sunt încă pe masă, deși nu auzim acest lucru nici de la PNL, nici de la PSD.”

La guvernare ar fi vrut să ajungă și aleșii PMP, dar nici ei nu au fost invitați, așa că nici ei nu știu dacă îl vor susține pe Florin Cițu și la fel stau lucrurile și în partidul lui Victor Ponta.

Săptămâna viitoare ar urma să fie stabilit calendarul audierilor și dată votului din Parlament. Dacă Florin Cițu va fi respins, alegerile anticipate revin în discuție.

 

blank