Featured, Sport

Iată ce reacția a avut Cahill la aflarea veștii că va relua colaborarea cu Halep

Simona Halep (27 de ani) a făcut joi un anunț uriaș, prin intermediul rețelelor sociale. Campioana noastră a anunțat reluarea colaborării cu Darren Cahill (53 de ani), de la începutul anului 2020. Tehnicianul australian a reacționat și el pe rețelele de socializare.

„Abia aștept sezonul 2020, Simona. Asta înseamnă că anul viitor renunți la desert, nu?”, a fost prima reacție a lui Darren Cahill.

Simona Halep și Darren Cahill au întrerupt colaborarea în noiembrie 2018
Darren Cahill şi Simona Halep au anunțat, pe 9 noiembrie 2018, că nu vor mai colabora în sezonul viitor (n.r. 2019). Din cauza unor probleme ce ţin de propria familie, australianul a luat această decizie.

Omul care a dat o altă dimensiune jocului Simonei, cel care a învăţat-o să îşi gestioneze emoţiile, cel care a făcut-o numărul unu în lume şi cel care a dus-o spre cucerirea primului turneu de Grand Slam din carieră anunța că nu va mai continua alături de româncă.

„Aş vrea să anunţ că eu şi Simona nu vom mai continua împreună în 2019 din motive ce ţin de familia mea”, a anunţat Cahill, care a primit imediat un răspuns de la marea noastră campioană: „Îţi mulţumesc atât de mult Darren Cahill pentru munca imensă şi incredibilul suport pe care mi l-ai acordat în ultimii 4 ani. Am fost atât de norocoasă să particip în călătoria aceasta alături de tine. Îţi urez ţie şi familiei toate cele bune şi sper să ne vedem curând”.

Trofee majore cucerite de Simona, cu Darren Cahill alături:
2018: Shenzhen, Roland Garros, Montreal
2017: Madrid
2016: Madrid, Bucureşti, Montreal
2015: Indian Wells

 

blank