Actualitate, Featured

Iată ce pedepse îi așteaptă pe cei care nu respectă măsurile impuse de autorități

Cei care iau în râs măsurile impuse de autorități ar trebui să se gândească de două ori înainte. De acum încolo, cetățenii care răspândesc deliberat noul virus vor face 7 ani de închisoare.

Dacă victimele lor își pierd viața, pedeapsa urcă până la 15 ani. În plină criză, guvernul a înăsprit pedepsele și pentru cei care mint în legătură cu starea lor de sănătate sau ascund informații vitale despre îmbolnăviri.

Iată ce pedepse îi așteaptă pe cei care nu respectă măsurile impuse de autorități

Cei care ascund adevărul autorităților, adică oferă informații mincinoase despre zonele din care au venit sau despre faptul că sunt suspecți sau chiar infectați, vor fi acuzați penal.

Mai ales dacă îi îmbolnăvesc și pe alții, cum este cazul fostului polițist internat la Spitalul Dimitrie Gerota. Dar și cel al senatorului care nu a rămas izolat, deși oficialii NATO l-au avertizat că s-a aflat în preajma unui bolnav de Covid 19 și astfel a răspândit virusul printre rude, apropiați și colegi de partid.

Iată ce pedepse îi așteaptă pe cei care nu respectă măsurile impuse de autorități

În aceeași categorie vor întra și cei care fug din spitale sau care nu respectă recomandările de izolare, mai ales dacă ei înșiși s-au îmbolnăvit. De exemplu, cetățeanul bulgar, suspect de Covid 19, care a fugit astăzi din nou din spitalul de boli infecțioase din Galați. Ieri a fost prins de polițiști la ieșirea din oraș intr-un microbuz în care se aflau șapte persoane.

(6) Dacă prin nerespectarea măsurilor de carantină și de prevenire și combatere a bolilor, s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Măsurile impuse de autorități cei care știu că suferă de Covid 19 și transmit boala prin orice mijloace riscă de-acum între 2 și 7 ani de închisoare. Iar bărbatul care s-a întors acum câteva zile din Spania la bordul unui avion plin de pasageri, deși medicii îi confirmasera că este infectat, este printre cazurile pedepsite cu sentințe și mai grele.

(7) Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.

Și pentru că este o situație de criză, o stare de urgență, nu vor fi trecute cu vederea nici cazurile în care nu au fost respectate măsurile privind prevenirea și combaterea bolilor infecto-contagioase din culpă. E drept pentru cei care au îmbolnăvit alte persoane prin inconștiența de care au dat dovadă pedepsele vor fi ceva mai mici, de până la 3 ani de închisoare sau amendă penală. De acum se pedepsesc inclusiv tentativele.

În plus, pentru că în situație de pandemie, succesul unei anchete epidemiologice depinde în mod vital de datele furnizate de populație, cei care ascund informațîi cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală contagioasă riscă închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă.

 

blank