Featured, Sport

Iată ce gest de bun simț și normalitate a făcut Rafael Nadal după ce a lovit, din greșeala,un copil din public

Rafael Nadal (33 de ani, locul 1 ATP) s-a calificat în turul 3 la Australian Open după o victorie categorică în fața lui Federico Delbonis (29 de ani, locul 76 ATP), scor 6-3, 7-6(4), 6-1, însă publicul de la Melbourne a fost mai impresionat de un gest fair-play al ibericului.

Pe un serviciu al lui Delbonis, Nadal a alunecat și în loc să reia în terenul adversarului a nimerit în cap o fetiță aflată lângă arbitrul de scaun. Liderul mondial s-a dus în grabă la fetița aflată acolo pe post de copil de mingi și a întrebat-o cum se simte.

Chiar dacă a fost mișcată din loc de execuția ratată a lui Nadal, fetița a rămas pe picioare și s-a bucurat enorm să-l vadă pe legendarul jucător în fața ei. Înainte de a reveni în meci, Nadal a pupat-o părintește pe obraz.

În turul 3 la Australian Open, Nadal se va duela cu compatriotul său, Pablo Carreno Busta (28 de ani, locul 30 ATP).

 

blank