Actualitate, Featured

Iată ce despăgubiri dau operatorii aerieni celor care își anulează biletele, pe fondul pandemiei de coronavirus

Wizz Air a anunțat, marți, că, din cauza volumului semnificativ mai mare de zboruri anulate ca urmare a restricțiilor de călătorie impuse pentru combaterea pandemiei COVID-19, a automatizat procesul de rambursare a clienților afectați.

Totodată, cei afectați de anularea zborurilor, vor primi automat 120% din tariful original sub formă de credit de companie în conturile WIZZ ale clienților săi.

Iată ce despăgubiri dau operatorii aerieni celor care își anulează biletele, pe fondul pandemiei de coronavirus

Operatorul mai informează că, în paralel cu introducerea procesului de rambursare automatizat, compania aeriană își va dezactiva temporar funcția de înregistrare a cererilor online, până cel târziu la 14 aprilie 2020, pentru a se asigura că poate gestiona volumul de peste 100 de ori mai mare de anulări primite în ultima perioadă.

“Wizz Air dorește să-i asigure pe toți clienții săi că, chiar dacă ar putea dura mai mult decât de obicei, toate cererile vor fi gestionate și clienții vor fi eligibili pentru o rambursare pentru zborul sau zborurile anulate”, dă asigurări operatorul online.

În timp ce procesul automat de rambursare a banilor pentru agențiile de turism este dezvoltat cu prioritate mare, Wizz Air roagă agențiile de turism să contacteze centrul de apel al companiei aeriene. 

Totodată, pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – ar trebui să ia legătura cu compania de la care și-au achiziționat biletele.

“În această perioadă extrem de neobișnuită, vă rugăm să aveți răbdare și să folosiți cât mai mult posibil platformele noastre de gestiune individuală, accesibile din e-mail-uri primite, pentru a minimiza traficul către centrele noastre de apeluri extrem de ocupate”, mai precizează Wizz Air.

Compania de stat Tarom a anunțat că toti pasagerii afectati de suspendarea unor curse pot opta pentru reprogramarea pe date ulterioare a calatoriilor fara penalizare sau rambursarea integrala a biletelor/tronsoanelor neutilizate. 
Totodată, compania de stat anunță că, având în vedere contextul pandemiei actual, încearcă să mențină cât mai multe curse deschise.

“Suntem nevoiți să limităm interacțiunea la bordul aeronavelor noastre, prin aplicarea unor măsuri de protecție, și anume: suspendarea temporară a cateringului la bord și oferirea de apă, gratuit, la cerere. Vă rugăm să respectați restricţiile de călătorie impuse de către autorităţile statelor unde călătoriți”, a anunțat Tarom.

Operatorul low-cost românesc Blue Air oferă, pentru orice rezervare pana pe data de 31 mai, inclusiv, o reprogramare gratuită la o data ulterioara.
“Daca nu te-ai hotarat cand sa calatoresti poti opta pentru un VOUCHER ce reprezinta contravaloarea sumei achitate pe bilet, ce poate fi folosit pentru achizitionarea biletelor sau serviciilor Blue Air”, mai informează compania pe pagina de Facebook.

Pentru a modifica data calatorie sau pentru obține voucherul puteți apela departamentul de Call Center. 

De asemenea, și operatorul irlandez Ryanair a anunat că pentru zborurile rezervate până la 31 martie, clienții își pot reprograma zborurile ăentru alte date, fără a fi taxați suplimentar.
În funcție de măsurile drastice pe care le-a luat fiecare țară din cauza răspândirii infectărilor cu coronavirus, companiile aeriene au fost obligate să anuleze sau să reducă numărul curselor în aproape toate destinațiile europene.

 

blank