Featured, International

Iată cât va costra tratamentul cu Remdesivir al unui pacient cu coronavirus

Compania farmaceutică americană Gilead, care produce medicamentul Remdesivir, folosit la tratarea Covid-19, a stabilit prețul cu care va vinde o doză către companiile guvernamentale din țările dezvoltate: 390 de dolari, scrie Mediafax, care citează Bloomberg. Pentru tratamentul unui pacient este nevoie de șase doze, costul total fiind de 2.340 de dolari, estimează compania.

Compania spune că vrea să ofere un preţ unitar către mai multe state, astfel încât negocierile între acestea să fie evitate, iar accesul la tratament să fie cât mai rapid.

„Am vrut să ne asigurăm că nimic nu va încurca distribuirea medicamentului către pacienţi”, a spus Daniel O’Day, CEO-ul Gilead Sciences.

Prețul de 390 de dolari va fi doar pentru companiile controlate de guverne. Un pacient are nevoie de șase doze pentru a se vindeca, ceea ce ridică costul la 2.340 de dolari/pacient.

După ce producţia va fi mai consistentă, medicamentul va avea un preţ de 520 de dolari per doză pentru companiile de asigurări şi alţi agenţi comerciali.

Americanii plănuiesc să distribuie Remdesivir-ul către pacienţi până în septembrie.

Remdesivir este unul dintre primele medicamentele folosite împotriva Covid-19. A primit o autorizaţie de urgenţă din partea autorităţilor americane în luna mai, după ce un experiment la scară largă a arătat că pacienţii infectaţi se vindecă, în medie, cu 4 zile mai repede.

Externarea cu 4 zile mai repede a unui pacient vindecat înseamnă o economie de 12.000 de dolari pentru spitalele americane, arată compania în comunicatul de luni.

Agenţia Europeană a Medicamentului a recomandat autorizarea unei „puneri pe piaţă condiţionate” a antiviralului Remdesivir la nivelul Uniunii Europene, pentru pacienţii bolnavi de Covid-19.

„Remdesivir este primul medicament împotriva COVID-19 care este recomandat pentru autorizare în cadrul UE”, anunță Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), precizând că recomandarea va trebui aprobată de Comisia Europeană.

Gilead a promis să doneze tot stocul în luna iunie, pentru ca mai apoi să înceapă vânzarea. Vestea nu a fost primită foarte bine de opinia publică, pentru că decizia fixării unui preţ ridicat ar putea crea un precedent pentru costul viitoarelor tratamente împotriva coronavirusului.

 

blank