Actualitate, Stiri

“Hugo Chavez: Precursor al unei Lumi Multipolare”, expoziţie de fotografie

Expoziţie inedită, la Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela din România

Hugo Chavez

Ca o continuare firească a bunei colaborări dintre Primăria Sectorului 2 şi Ambasada Republicii Bolivariene Venezuela în România, primarul Neculai Onţanu a fost marţi, 12 noiembrie, oaspetele  Excelenţei Sale, domnul Victor R. Carazo, Ambasadorul acestei ţări în România.

Cancelaria Ambasadei Venezuelei a găzduit inaugurarea expoziţiei fotografice “Hugo Chavez: Precursor al unei Lumi Multipolare”, urmată de o recepţie la care au participat numeroşi invitaţi, diplomaţi, oameni de cultură şi artă.

Cu acest prilej, edilul sectorului 2 a discutat cu Excelenţa Sa, domnul Victor Carazo, despre aprofundarea relaţiilor de colaborare dintre cele două ţări, pornind de la schimbul intercultural privit ca bază esenţială a valorilor intrinseci ale ambelor popoare. Primarul Neculai Onţanu consideră că se pot dezvolta relaţii economice şi culturale între cele două ţări, având la bază schimbul de proiecte şi modele de pune practici ce pot fi implementate în ambele ţări.

Gazda întâlnirii, domnul Victor R. Carazo, Ambasadorul Republicii Bolivariene Venezuela în România, a vorbit celor prezenţi despre rolul jucat de Hugo Chavez în transformarea ţării sale şi a punctat, folosindu-se de colecţia de imagini pusă la dispoziţie, principalele momente din viaţa fostului preşedinte. În discursul său, Ambasadorul Republicii Bolivariene Venezuela în România a declarat:

„Este o plăcere şi o onoare pentru noi să prezentăm expoziţia „Hugo Châvez: Precursor al unei Lumi Multipolare”. Colecţia de fotografii pe care o vom vedea în cele ce urmează surprinde momente cheie din viaţa intensă a Preşedintelui Châvez, în strădania sa de făurire a unei viziuni noi asupra lumii.

Încă de la asumarea preşedenţiei Venezuelei, în februarie 1999, în paralel cu implementarea în ţară a programelor sale sociale, Preşedintele Châvez s-a remarcat ca lider şi luptător activ pe scena internaţională, inspirat fiind de principiile umaniste ale Eliberatorului Simon Bolivar. A stabilit legături de fraternitate şi prietenie cu liderii latino-americani, africani, arabi şi europeni care au recunoscut meritele viziunii sale pentru protejarea celor nevoiaşi si marginalizati. A călătorit prin lume în căutare de alianţe, întărind legăturile de fraternitate cu naţiunile surori, în scopul apărării suveranităţii şi intensificării luptei împotriva oricărei forme de interferenţă imperialistă…

Selecţia imaginilor care alcătuiesc această expoziţie reprezintă un eşantion minim, dar semnificativ, a ceea ce a fost capabil să realizeze acest om extraordinar, în trecerea sa victorioasă prin viaţă, constituind totodată şi o dovadă a moştenirii sale primordiale: cea de precursor al unei lumi multipolare”.

 

blank