Featured, Showbiz

Hugh Hefner, fondatorul Playboy, a murit. Curiozități despre stilul său de viață

Hugh Hefner – Casanova, bărbatul care a impulsionat revoluția sexuală din anii 1960, a murit la vârsta de 91 de ani.

Hefner a înființat Playboy în anul 1953 cu 600 de dolari și în timp a transformat revista într-un imperiu de divertisment de milioane de dolari, care la vârfurile anilor 1970 a inclus emisiuni TV, un festival de jazz și un șir de cluburi Playboy, ale căror chelnerițe purtau urechi de iepurași, notează CNN.

De-a lungul anilor, legenda lui „Hef” a fost antrenată de zvonurile că s-ar fi iubit cu sute de femei frumoase și s-a căsătorit cu câteva dintre ele.

Unii critici l-au respins ca o relicvă a unei epoci sexiste, mai ales în ultimii săi ani, când Hefner a vorbit în mod deschis despre experiențele sale intime.

Dar mulți bărbați îi invidiau stilul de viață fantezist și adolescentin.

„Aș dori să fiu amintit ca cineva care a schimbat lumea într-un mod pozitiv, într-un sens social și sexual și aș fi foarte mulțumit de asta”, a declarat Hefner pentru CNN. „Sunt un copil care a avut vise și le-a făcut realitate.”

Hefner s-a născut pe 9 aprilie 1926 la Chicago.

De-a lungul vieții sale, Hugh Hefner a devenit o legendă a unui stil de viață luxos și extravagant. Tocmai de aceea, viața sa a stârnit numeroase curiozități, iar jurnaliștii de la Reuter au surprins câteva dintre acestea.

1. A fondat revista Playboy în anul 1953, folosindu-se de o fotografie nud a frumoasei Marilyn Monroe. Ulterior a investit 600 de dolari. De-a lungul timpului, revista sa a devenit cea mai populară publicație din istorie, transformându-se într-un real imperiu.

2. Hefner s-a folosit de paginile revistei sale pentru a scrie articole care se opuneau cenzurii și promovau idei libertine pentru aceea perioadă.

3. A deschis primul Playboy Club în 1960, în Chicago.

4. În 1985 a suferit un atac vascular cerebral în urma căruia a rămas parțial paralizat și incapabil să vorbească. În cele din urmă, el și-a revenit complet.

5. Hefney a susținut că bea peste 36 de sticle de Pepsi pe zi.

6. Hefner a hotărât încă din timpul vieții să fie îngropat într-o criptă lângă mormântul lui Monroe într-un cimitir din Los Angeles.

blank