Featured, Sport

Halep a plecat spre Australia și speră să aibă un joc mai matur decât în 2019

Simona Halep s-a trezit devreme pe 1 ianuarie şi a plecat deja spre Australia pentru primele turnee din 2020. Numărul 4 WTA, Halep îşi va începe parcursul în 2020 la Adelaide, oraşul natal al lui Darren Cahill, antrenorul revenit în echipa româncei la sfârșitul anului trecut.

Simona Halep a plecat în Australia alături de staff și de iubitul ei, Toni Iuruc.

Binedispusă, campioana a stat de vorbă la aeroport cu jurnaliştii, dar din superstiţie nu le-a dezvăluit ce dorință și-a pus în noaptea dintre ani.

„Am gânduri bune, pozitive, plec cu mare drag în această deplasare. M-am pregătit foarte bine și la Dubai, și acasă. Sunt bucuroasă și sper să fie cât se poate de bine anul acesta. Nu pot să vă spun ce dorință mi-am pus la trecerea dintre ani, pentru că după aceea nu se mai îndeplinește. Încă mai cred în lucrurile astea”, a spus Simona Halep.

Sportiva s-a declarat încântată că este sută la sută aptă fizic și țintește spre un al treilea titlu de Grand Slam, la Australian Open. „Îmi doresc maximum, sper să fiu cât se poate de bine pregătită la Melbourne. Este cel mai important turneu. Am o perioadă destul de bună înainte pentru pregătire și am încredere că o să fie bine. Mă simt foarte bine fizic, nu am nicio problemă, m-am antrenat bine. Sunt puternică pe picioare, pe tot corpul”, a spus Simona Halep. „A fost o perioadă super, super bună și mă bucur că am fost aptă 100%”, a adăugat campioana en titre de la Wimbledon.

Simona Halep, în vârstă de 28 de ani, are un obiectiv special pentru 2020: să obţină un titlu olimpic pentru România. „Olimpiada este prioritatea mea pentru anul acesta, vreau să ajung cât se poate de odihnită și cât se poate de fresh la acea competiție. Nu o să fie ușor pentru că presiunea este diferită, dar orice ar veni peste ar fi ceva în plus și ar fi frumos. Eu sper să fiu mai matură decât în 2019, să fiu mai pozitivă, să am o atitudine mai bună, să-mi meargă cât de bine se poate. Nu mai există niciun fel de presiune, vreau să mă bucur de ceea ce fac”, a mai spus Simona Halep, citată de digisport.ro.

Ce cote are Simona Halep la casele de pariuri
Potrivit digisport.ro, campioana de la Wimbledon are o cotă de 2.70 la casele de pariuri să câștige oricare dintre cele trei medalii de la Jocurile Olimpice de la Tokyo. În ceea ce privește obținerea medaliei de aur, cota româncei este de 9.

Până la participarea la Jocurile Olimpice din Asia, Simona Halep va da un test foarte important: primul turneu de Mare Slam al anului, Australian Open, unde românca pleacă, în opinia caselor de pariuri, cu șansa a patra, după Serena Williams, Ashleigh Barty și Bianca Andreescu.

În schimb, Simona Halep este favorită pentru a cuceri un nou trofeu la Roland Garros. Românca s-a mai impus în Franța și în urmă cu doi ani, iar acum are o cotă de 6 pentru a reuși din nou imensa performanță din 2018. Românca este urmată de Bianca Andreescu și Serena Williams, fiecare cu o cotă de 9.

 

blank