Guvernul
Actualitate

Guvernul se mai gândește. Executivul nu a luat o decizie importantă

La mai bine de patru ani după ce România a fost condamnată la CEDO, Guvernul de la București nu a luat o decizie privind recunoașterea căsătoriilor dintre persoanele de același sex.

Guvernul României, în dificultate de a executa o decizie CEDO. Este vorba de oficializarea căsătoriilor dintre persoanele de același sex.

Guvernul României nu se grăbește să recunoască familiile din persoane de același sex

Purtătorul de cuvânt al Cabinetului Ciolacu, Mihai

Constantin, a declarat joi că subiectul privind recunoașterea de către statul român a familiilor formate din persoane de același sex este „în atenția Guvernului”.

„Guvernul României și fiecare minister în parte au luat notă de decizia CEDO. La fel, și actualizarea de la Ministerul Afacerilor Externe. Statul are în mod legal termen de 6 luni. Pentru a transmite Comitetului de Miniștri un plan de acțiune cu privire la măsurile întreprinse. Și pe care le are în vedere pentru executarea acestei decizii. Sau, într-un scenariu mai accelerat, să transmitem Comitetului de Miniștri chiar un bilanț al acțiunilor care s-au întreprins în aceste 6 luni de zile. Așadar, este un subiect în atenția Guvernului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Guvernului i-a rămas la dispoyiție mai puțin de două luni pentru a executa decizia instanței europene.

casatorii, cedo, gay, guvern

România, obligată să execute decizia CEDO

România este obligată să recunoască familiile formate din persoane de același sex, după ce CEDO a respins o contestație depusă de Guvern. Anunțul a fost făcut de ACCEPT marți, prin intermediul unui comunicat de presă.

Obligația României de a proteja și recunoaște familiile formate din persoane de același sex este reconfirmată de Colegiul de judecători ai Marii Camere. Aceasta a respins contestația depusă de Guvernul României în cazul Buhuceanu și Ciobotaru. La fel și de alte 20 de familii împotriva României, susține ACCEPT.

Astfel, mai spune ACCEPT, decizia CEDO pronunțată în luna mai a acestui an rămâne definitivă. La fel ca obligația Guvernului și Parlamentul României este obligatde a adopta măsuri urgente care să asigure protecția și recunoașterea legală a tuturor familiilor.

blank