Actualitate, Featured

Guvernul Grindeanu își asumă răspunderea pe proiectele OUG privind grațierea și modificarea codurilor penale

Guvernul nu renunță la Ordonanțele de Urgență privind grațierea și modificarea codurilor penale. Ministrul Justiției, Florin Iordache, a declarat, pentru Realitatea TV, că Guvernul își asumă răspunderea pentru cele două acte normative.
După dezbaterile publice, cele două acte normative ar putea suferi modificări. Totul depinde de părerile care vor veni din partea societății civile și a specialiștilor în domeniu, a precizat Iordache.

”E decizia Guvernului. Poate adopta orice variantă… şi OUG, dar şi varianta angajării răspunderii, şi proiect de lege trimis în Parlament. Dacă vorbim de graţiere, e un ceas care ticăie, e un an pierdut, iar la final înseamnă o notă de plată de 80 de milioane de euro pe an pentru România”, susține președintele PSD, Liviu Dragnea.

Iohannis cerea Guvernului să retragă proiectele de OUG: „Sunt neavenite și par făcute cu dedicație”

Președintele României, Klaus Iohannis, afirma, în urmă cu o săptămână, că proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt ”neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicație”, iar ”cele mai autorizate voci din Justiție” s-au pronunțat împotriva lor. Iohannis îndemna Guvernul să le retragă.

”Parchetul General, DNA, Înalta Curte de Casație şi Justiție, DIICOT, asociațiile magistraților și organizații ale societății civile s-au pronunțat ferm împotriva modificării cadrului legislativ referitor la corupție, abuz în serviciu și integritate, în regim de urgenţă, fără analize obiective şi în condiţii de totală netransparenţă.

Sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste Ordonanțe de Urgenţă”, a scris Iohannis, pe Facebook.

Ce prevăd proiectele de OUG privind grațierea și modificarea codurilor penale

La 18 ianuarie, Ministerul Justiției a făcut publice proiectele de ordonanță de urgență privind grațierea și modificarea codurilor penale.

Potrivit proiectului de OUG, ar urma să beneficieze de grațiere în întregime pedepsele cu închisoare de până la 5 ani, precum și cele cu amendă. Grațierea în întregime prevede o serie de excepții, însă grațierea parțială se aplică tuturor pedepselor pentru cei care au împlinit 60 de ani, femeilor însărcinate sau persoanelor care au în întreţinere minori cu vârsta de până la 5 ani.

Astfel, grațierea ”pe jumătate” este valabilă inclusiv pentru violatori, criminali sau pedofili, pe acest principiu. Potrivit prevederilor din document, singura condiţie este ca cei care ar beneficia de graţiere parţială să nu fie recidivişti.

Dispozițiile OUG urmau să se aplice numai faptelor comise până miercuri, 18 ianuarie.

Una dintre infracţiunile care vor fi graţiate este fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, sindicat sau patronat şi foloseşte influenţa ori autoritatea în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Prin urmare, dacă proiectul rămâne în acestă formă, Liviu Dragnea condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul scapă de pedeapsă.

De prevederi ar putea beneficia și Dan Voiculescu. Acesta are peste 60 de ani, deci scapă de jumătate din pedeapsă, iar prejudiciul îl poate achita până la un an după eliberare.

Potrivit proiectului de OUG privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, abuzul în serviciu este redefinit prin introducerea a două condiții suplimentare. Întâi, acesta va fi considerat infracțiune doar în cazul în care prejudiciul este mai mare de 200.000 de lei. Scapă, deci, de anchetă toate persoanele cu dosare în care prejudiciul nu depășește această sumă.

În plus, conform proiectului, a doua condiție pentru ca abuzul în serviciu să fie infracțiune este plângerea prealabilă a părții vătămate. În cazul în care aceasta lipsește, dosarul se închide.

O modificare foarte importantă este și aceea că denunțătorii nu vor mai scăpa de răspundere penală dacă nu depun denunțul în termen de șase luni de la săvârșirea faptei. Aceasta modificare va face aproape imposibilă descoperirea infracțiunilor de dare de mită, întrucât denunțătorii apar de obicei când cel vizat de o dare de mită nu mai este într-o poziție de putere. Dacă nu vor mai beneficia de reducerea pedepsei, nu vor avea niciun interes să denunțe infractiuni comise cu mult timp în urmă.

Iohannis, la ședința de Guvern de săptămâna trecută: „Sunt doi elefanți în încăpere: ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale”

Președintele Klaus Iohannis a participat, săptămâna trecută, la ședința de Guvern, în contextul în care în spaţiul public apăruseră informaţii privind posibilitatea introducerii pe ordinea de zi a şedinţei a unui proiect de OUG de modificare a Codului penal, inclusiv în vederea graţierii unor pedepse şi dezincriminării unor fapte.

„Cunoașteți povestea că este un elefant în încăpere, dar nu se vede. Sunt doi elefanți, ordonanța de grațiere și ordonanța de modificare a codurilor penale.

Evident că și despre acestea am discutat cu domnul prim-ministru mai de dimineață. Domnia sa mi-a spus că discuția avusese loc cu anumiți colegi din Guvern și că nu vor a fi puse pe ordinea de zi suplimentară aceste două chestiuni grațierea și modificarea codurilor penale. Subliniez, și sper să fie în asentimentul domnului prim-ministru, s-a angajat ca aceste chestiuni să nu fie băgate peste noapte în nicio ședință de guvern.

Imediat ce documentele vor fi clarificate, să fie puse în transparență. Adică, mai clar, să fie date spre consultare tuturor entităților prevăzute de lege: CSM, organizații profesionale, organizații ale judecătorilor și bineînțeles opiniei publice.

Este obligatoriu să respectăm aceste chestiuni și, subliniez, înainte să ajung eu la Guvern, domnul prim-ministru a analizat cu maximă responsabilitate aceste chestiuni și așa a fost posibil ca, în 20 de minute, să ajungem la consens”, a spus Klaus Iohannis.

 

blank