Featured, International

Guvernul francez amana 6 luni cresterea accizelor la carburanti

Guvernul francez amana 6 luni cresterea accizelor la carburanti”Francezii care poartă veste galbene vor scăderea taxelor şi locuri de muncă pentru a le putea plăti. Asta dorim şi noi. Dacă nu am reuşit să le explicăm asta, dacă majoritatea parlamentară nu a reuşit să îi convingă pe francezi, atunci trebuie să schimbăm ceva”, a explicat premierul francez. ”După această revoltă, trebuie să fi surd sau orb ca să nu vezi sau să auzi acest lucru.”

Scumpirile la carburanţi anunţate de guvernul de la Paris a provocat proteste majore în Franţa, în utlimele trei weekenduri.Potrivit publicaţiei Le Monde, creşterea taxei pentru carburanţi va fi suspendată. În cursul zilei de marţi, premierul Edouard Philippe este aşteptat să anunţe şi alte 

măsuri menite pentru a reduce tensiunile.

Philippe a încercat să ajungă la un compromis cu protestatarii, însă reprezentanţii Mişcarii „Vestelor Galbene” au anulat întâlnirea pe care ar fi trebui să o aibă marţi cu oficialul francez.

Mai mulţi membri ai Mişcării ”Vestele Galbene” susţin că ar fi primit ameninţări cu moartea, pentru a nu intra în negocieri cu Guvernul francez.

Cel puţin 263 de persoane au fost rănite în cursul protestelor de la Paris, iar 412 indivizi acuzaţi de implicare în violenţe au fost reţinuţi, a transmis Ministerul de Interne francez.

Mai grav, cel puţin trei persoane au murit în urma protestele, iar actele de violenţă şi vandalism au fost transformat capitala franceză într-un câmp de război.

Protestele sunt cunoscute sub denumirea de Mişcarea „Vestelor galbene” din cauză că protestatarii poartă veste reflectorizante în timpul manifestaţiilor.

Preşedintele francez Emmanuel Macron acuză Opoziţia că încearcă să influenţeze protestele pentru a bloca reformele.

Liderul francez s-a întânit de urgenţă luni cu miniştrii cabinetului, pe tema securităţii, iar aceştia au informat că toate opţiunile au fost luate în calcul.

blank