Guvernul Cîţu
Featured, Ultima Ora

Guvernul Cîţu a fost demis cu un scor fabulos – 281 de voturi! Este victoria voastră, a tuturor românilor! Ce urmează

Guvernul Cîţu a fost demis. Moţiunea de cenzură depusă de PSD, intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!”, a trecut în Parlament. Pentru moţiune au votat, pe lângă social-democraţi, şi parlamentari USR şi AUR.

Guvernul Cîţu a fost demis prin moţiune de cenzură. 281 de parlamentari din PSD-USR-AUR au votat „pentru” demiterea Guvernului PNL – UDMR. Astfel, s-a întrunit majoritatea necesară adoptării moțiunii de cenzură.

„Numărul total al deputaţilor şi senatorilor este de 466. Numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi 318. Numărul total de voturi exprimate 281. Anulate voturi zero. Din care votul pentru motiunea de cenzură 281, voturi contra, abţineri zero. Se constată că a fost întrunită majoritatea voturilor pentru adoptare, potrivit Constituţiei”, a anunţat în plen social-democratul Daniel Suciu.

Parlamentarii PNL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale nu au votat. Pentru a trece moţiunea era nevoie de 234 voturi favorabile.

Premierul Florin Cîțu a anunțat înainte de anunţarea rezultatului votului pe moțiunea de cenzură că Guvernul a picat. Răspunzând la întrebările jurnaliștilor, premierul a spus la un moment dat: „ar trebui să-i întrebați pe cei care au dat jos Guvernul”, asumându-și practic căderea guvernului.

După demiterea Guvernului Cîţu, conducerea PNL se va reuni în şedinţă pentru a decide strategia pentru perioada următoare. Întrebat dacă vor face o propunere de premier de sacrificiu, după care PNL să-l propună pe Florin Cîţu din nou premier, preşedintele PNL a spus că vor urma discuţi la partid şi apoi vor anunţa decizia.

”Vom avea o discuţie în PNL şi vedem cu ce decizie venim. Acum, mergem, mai avem câteva lucruri de făcut la Guvern, urmează câteva şedinţe de guvern”, a spus preşedintele PNL, precizând că este normal ca PNL să dea premierul în această coaliţie.

PNL va merge cu propria strategie la consultări, nu ştiu ce strategie are coaliţia USR-PSD-AUR, a mai spus el.

”PNL o să meargă cu propria strategie la consultări când o să fie nu știm ce face coaliția PSD AUR USR. Când o să avem o decizie PNL vine cu ea. Noi nu plecăm, nu ne predam. Şi cum am votat online o hotarare CNSU pentru a avea acces la medicamente din străinătate. Nu lăsăm România pe mana celor care vor să o distrugă. ce a mai yis el

Este o decizie a Biroului Executiv PNL de a nu mai avea discuţii privind guvernarea cu partidul care votează astăzi alături de PSD şi AUR”, a adăugat Cîţu.

„Venim cu soluții în interesul oamenilor si PNL. Nu se ajungea aici dacă USR numea o alta persoană în locul minstrului incompetent. Ei recunosc că sunt. Nu se ajungea aici dacă daddeau un nume și mergeam mai departe. PNL e cel mai mare partid de dreapta. Vrem guvern în jurul valorilor liberale. E normal să dăm premierul în coaliţie.

Să ii întreb pe cei care au dat guvernul azi. Avem 15 mii de cazuri, prețurile la energie cresc. Nu știm dacă se rezolvă situația. O să vedem. Noi suntem responsabili. Conducem interimar și avem grija că nimeni să nu sufere”, a mai spus Cîţu.

Potrivit premierului, toate scenariile sunt de astăzi pe masă.

Întrebat cu cine ar putea face o majoritate în Parlament, premierul a spus: ”Cu cei care nu sunt mai socialişti ca socialiştii şi mai extremişti ca extremiştii”.

”Vom negocia, pe proiecte, cu toată lumea”, a continuat prim-ministrul.

”Trebuie să fim foarte fermi, PNL merge mai departe şi va găsi cea mai bună soluţie pentru români. UDMR este alături de noi şi va merge”, a mai menţionat Florin Cîţu.

Fostul lider USR PLUS Dan Barna a precizat încă dinaintea votului pe moţiunea de cenzură că propunerea partidului său pentru postul de premier rămâne Dacian Cioloș.

PSD a anunţat încă de zilele trecute că nu va susţine un Guvern PNL condus de Florin Cîţu şi că cea mai bună soluţie acum ar fi alegerile anticipate.

„Guvernul Cîţu a fost demis cu un scor fabulos – 281 de voturi! Este victoria voastră, a tuturor românilor!”, a postat Ciolacu, înainte de anunţul oficial din Parlament.

Ce se întâmplă după ce moţiunea de cenzură a PSD a trecut în Parlament
Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate. Guvernul al cărui mandat a încetat în aceste condiţii îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.

Urmează ca președintele României să invite partidele la Cotroceni pentru consultări legate de formarea unei noi majorități și desemnarea unui nou premier.

blank