Actualitate, Featured

Guvernul dă vina pe autoritatile locale dacă se vor inchide spitale

Ministerul Sănătăţii (MS) nu va închide niciun spital, doar autorităţile locale în subordinea cărora se află unităţile sanitare putând lua astfel de decizii, se arată într-un comunicat de presă remis de secretarul de stat Tiberius Brădăţan (PSD Suceava).

El subliniază în contextul reuniunii de luni, de la Iaşi, pe tema Masterplanului Regional de Servicii de Sănătate pentru Regiunea de Nord-Est, contestat de directorii de spitale, autorităţile judeţene şi locale sucevene, subliniind că nu se va întâmpla ca în 2011, când guvernarea PDL a închis zeci de spitale în ţară.

Guvernul dă vina pe autoritatile locale dacă se vor inchide spitale

”În ultimele zile, un subiect de maximă importanţă a fost dus în derizoriu, prin declaraţii politice sforăitoare venite din partea lui Gheorghe Flutur (n.r.-preşedintele PNL şi al CJ Suceava), reprezentantul celor care în 2011 au închis la propriu un număr de 67 de spitale pe tot teritoriul ţării. Este vorba de Masterplanul Regional de Servicii de Sănătate – Regiunea Nord-Est, un document obligatoriu în vederea deblocării, accesării şi utilizării fondurilor structurale şi de investiţii în exerciţiul financiar următor al Uniunii Europene. Spre deosebire de decizia unilaterală, luată pe genunchi, de colegii din PDL ai domnului Flutur, Ministerul Sănătăţii din guvernarea PSD va supune dezbaterii cu toţi factorii implicaţi, acest plan strategic elaborat de un grup de experţi independenţi şi prezentat prima dată în urmă cu doi ani”, afirmă Brădăţan, potrivit comunicatului PSD Suceava.

El a explicat faptul că, pe 25 februarie, Masterplanul va fi pus în discuţie în cadrul unei întâlniri tehnice de lucru la care au fost invitaţi să participe conducători ai autorităţilor publice locale, manageri de spitale, reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică şi ai caselor de asigurări de sănătate.

”Rolul acestei dezbateri nu este de a închide unităţi spitaliceşti, ci de a face o radiografie a situaţiei la zi şi de a găsi împreună soluţii pentru eficientizarea activităţii din instituţiile pentru îngrijirea sănătătii (…) Preşedintele Flutur ori nu are capacitatea să înţeleagă, ori încearcă să închidă din nou spitale şi să arunce vina în curtea PSD. Invit toţi participaţii la întâlnirea de la Iaşi, inclusiv reprezentanţii Consiliului Judeţean Suceava, să dea dovadă de responsabilitate şi corectitudine, factori ce pot contribui la luarea celor mai bune decizii pentru asigurarea unor servicii de sănătate de calitate acordate cetăţenilor”, a spus Brădăţan.

Pe 21 februarie, managerii de spitale din judeţul Suceava, primari şi preşedintele CJ, Gheorghe Flutur, s-au întâlnit la Palatul Administrativ şi au convenit să respingă propunerile din Masterplanul Regional de Servicii de Sănătate Regiunea Nord-Est, în cadrul reuniunii de la Iaşi.

Directorii de spitale refuză să reducă numărul de paturi, măsură ce apare în draftul masterplanului întocmit de MS, întrebându-se ce se va întâmpla cu medicii şi personalul medical în aceste condiţii, şi solicită creşterea numărului de paturi.

Totodată, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Vasile Rîmbu, a susţinut că masterplanul pentru sănătate ”se bazează pe date ireale” şi a spus că ar fi trebuit să se înceapă în Regiunea de Nord-Est cu un masterplan fezabil şi realist pentru drumuri şi autostrăzi.

În opinia sa, un masterplan fezabil ar trebui să aibă la bază şi o reglementare clară a finanţării spitalelor şi a standardelor de cost. ”Problema cea mai mare este finanţarea spitalelor, care nu este foarte bine reglementată acum. (…) Trebuie reglementată foarte clar finanţarea spitalelor. De aici trebuie pornit în elaborarea unui masterplan. (…) Se vorbeşte de eficienţă în masterplan, dar nu sunt standarde clare de cost”, a susţinut Rîmbu.

La rândul său, Flutur a apreciat că masterplanul pe sănătate ”este un nefericit draft”. ”S-au făcut foarte mari investiţii în spitale cu bani şi de la local şi de la stat şi acum le închideţi. (…) 80 de milioane de euro investiţii în spitalele din judeţul Suceava şi acuma …”, a spus Flutur, recomandându-le directorilor de spitale care vor merge la Iaşi să susţină un punct de vedere comun şi să facă abstracţie de partidul ce îi susţine.

Guvernul dă vina pe autoritatile locale dacă se vor inchide spitale

Pe de altă parte, primarul independent de la Gura Humorului, Marius Ursaciuc, a propus ca membrii delegaţiei care va merge la Iaşi să poarte banderole în semn de protest.

Potrivit participanţilor la întâlnirea de la Palatul Administrativ din Suceava, propunerile din proiectul de masterplan au în vedere închiderea unor spitale, comasarea altora şi reducerea numărului de paturi la cele care rămân. Prin acest masterplan s-ar propune desfiinţarea Spitalului Orăşenesc Gura Humorului, a celui de Boli Cronice Siret, fuzionarea Spitalului de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc cu cel Municipal, reducerea numărului de paturi de spitalizare şi trecerea la spitalizare de zi la Spitalul de Urgenţă Suceava, spitalele municipale Rădăuţi, Fălticeni, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei.

Potrivit celor participanţi la întâlnirea respectivă, pentru toate spitalele sunt folosiţi indicatori din anul 2015, când gradul de ocupare era mai scăzut. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, de exemplu, proiectul Ministerului Sănătăţii ar indica un grad de ocupare pentru îngrijire boli acute de 65,8%, în condiţiile în care în 2017 şi 2018 gradul ocupare a fost aproape de 100%.

blank