Actualitate, Stiri

Groaznic! Mihai Câmpineanu de la Şuie Paparude a făcut infarct după concert

Miki se află în comă indusă, internat la un spital din Timişoara. Medicii, sunt rezervaţi în privinţa stării pacientului

Miki

 Mihai Câmpineanu, membru al formaţiei Şuie Paparude, se află internat într-un spital din Timişoara, după ce a făcut infarct la sfârşitul unui concert susţinut în oraş, în cadrul evenimentului Re:freshTM. Potrivit directorului medical al instituţiei, solistul este în stare stabilă şi i se face o coronografie.

Medicii de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara i-au montat două stenturi lui Mihai Câmpineanu de la Şuie Paparude, susţin surse medicale, care precizează că specialiştii sunt rezervaţi în privinţa stării neurologice a artistului după infarctul suferit sâmbătă noapte.

Medicii i-au montat lui Mihai Câmpineanu două stenturi pe o arteră pulmonară, acesta aflându-se în continuare sub supraveghere medicală, după infarctul suferit sâmbătă noapte la finalul unui concert.

Directorul medical al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, Constantin Luca, a declarat că medicii vor ţine cont de dorinţa familiei şi nu vor mai face declaraţii oficiale despre starea de sănătate a lui Mihai Câmpineanu. Pacientului i s-a făcut o coronogarfie.

„A fost adus un pacient de 42 de ani în stop cardio-respirator prin fibrilatie ventriculară, a fost resuscitat, a făcut această tulburare de ritm pe un infarct miocardic”, a declarat Ada Blăgniceanu, medic la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Municipal din Timişoara.

Colegii de trupă au declarat că Mihai Câmpineanu le-a spus, după concert, că are dureri puternice în zona pieptului, apoi s-a prăbuşit la pământ. În cădere, cântăreţul s-a lovit la faţă.

„De vină sunt stresul şi oboseala. Cu o zi înainte am avut concert în Arad, apoi la Timişoara. S-a stresat mult şi cu lansarea noului videoclip al trupei pe care am organizat-o, tot aici, în concert la Timişoara. Era foarte foarte obosit”, a declarat colegul acestuia de la Şuie Paparude, Mihai Dobre.

Colegii acestuia au sunat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului a sosit un echipaj SMURD care l-a preluat pe Mihai Câmpineanu şi l-a transportat la Spitalul Municipal Timişoara.

Duminică dimineaţă, cântăreţul a fost transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

Şuie Paparude s-a lansat în toamna anului 1993, având cinci membri, între care un basist (Mihai Dobre – Dobrică) şi un clapetist (Mihai Câmpineanu – Michi), şi aborda un stil alternativ-new-wave. Un an mai târziu, formaţia rămâne în componenţa clasică de doi, respectiv Michi şi Dobrică. În 1995, Şuie Paparude ajunge la trei membri, prin includerea lui DJ Vasile. În această componenţă, trupa scoate primul album – „Şuie Paparude”, iar în decembrie 1998, Suie Paparude lansează maxi-single-ul „Musca”. De asemenea, Şuie Paparude începe lucrul la cel de-al treilea album „Urban”, ce apare în primavara anului 2000.

În anul 2001, li se propune să includă piesa „Ajutor” pe coloana sonora a filmului hollywoodian „Inahbited”. În 2003, în trupă este cooptat Junkyard. În acelaşi an, Şuie Paparude lansează albumul „Atac la persoană”. Urmează cel de-al cincilea album – „Scandalos”, în decembrie 2004.

În februarie 2005, Şuie Paparude primeşte premiul pentru cea mai bună piesă de club „Pentru inimi”, acordat în urma voturilor exprimate pe site-ul concursului Nights Awards. În 23 iunie 2006, Şuie Paparude este invitată să cânte pe Stadionul „Lia Manoliu” în deschiderea concertului Depeche Mode.

Tot în vara anului 2006, Şuie Paparude primeşte premiul MTV pentru cea mai bună trupă alternative. În ianuarie 2008 are loc lansarea celui de-al şaselea album „A fost odată”. La începutul lui 2009, Junkyard părăseşte trupa, iar locul lui este luat de Bean (Alexe Andrei Marius). În 2010, apare albumul „E suflet în aparat”, iar în 2012 apare single-ul „Nu te mai saturi de noi”.

blank