Social, Stiri

GRIPA PORCINĂ face noi victime.

Un bărbat de 42 de ani din Arad a murit din cauza gripei, iar altul în vârstă de 39 de ani se află internat în stare critică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

gripa_68694800

„Primul caz datează de acum aproximativ trei săptămâni. Bărbatul a venit la spital cu simptomatologie destul de clară de gripă: mialgii (dureri musculare), astenie (stare de oboseală), cefalee (dureri de cap) şi tuse. Starea sa s-a agravat în câteva ore, motiv pentru care a fost nevoie de suport respirator, adică de plămân artificial. Pentru că se simţea tot mai rău de la o zi la alta în ciuda tratamentului cu antibiotice administrat, am decis să îl transportăm la Timişoara. Aici s-a confirmat infecţia cu virusul AH1N1 (gripă porcină-n.r.), iar bărbatul a decedat”, a declarat Teodora Olariu, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

În cel de-al doilea caz de gripă porcină cu care s-au confruntat medicii arădeni, e vorba de un bărbat de 39 de ani. Acesta a fost internat acum o săptămână la spital, cu aceeaşi simptomatologie.

„L-am trecut rapid pe plămân artificial. Am suspicionat acelaşi diagnostic şi am recoltat probe pe care le-am trimis la Institutul Cantacuzino, de unde am primit confirmarea: AH1N1. În prezent, bărbatul e internat la ATI, în stare foarte gravă, cu insuficienţă cardiacă, pulmonară şi renală. Va rămâne internat la noi în spital, dar prognosticul este foarte rezervat”, precizează dr. Teodora Olariu.

Niciunul dintre cei doi bărbaţi nu era vaccinat împotriva gripei.

blank