Featured, Medical

Gripa a lovit din plin! Vezi diferenta dintre ea si o raceala

Gripa face deja ravagii în România, aglomeraţia la cabinetele medicilor fiind de nedescris. Doar în ultima săptămână din 2018, s-au înregistrat 703 cazuri de gripă clinică în condiţiile în care în perioada similară din 2017 erau raportate doar 30 de astfel de cazuri la nivel naţional, scrie exquis.ro.

Îngrijorător, arată specialiştii, e faptul că deja s-a produs şi primul deces cauzat de gripa din acest sezon, victima fiind un bărbat de 53 de ani din Galaţi, care nu era vaccinat antigripal şi care suferea de boli cronice. Specialiştii atrag atenţia că virusul gripal este mai agresiv decât cel care a circulat în anii precedenţi.

Sunt foarte multe viroze, gripa evoluează, sunt încă depistate cazuri de gripă cu virus AH1 şi AH3. Cu siguranţă în perioada următoare numărul de cazuri va creşte, dar ca să putem declara epidemie de gripă ar trebui să avem mai multe cazuri decât în prezent”, a declarat medicul Gindrovel Dumitra, vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), potrivit adevarul.ro.

Cele mai multe cazuri au fost confirmate în Bucureşti şi în judeţul Constanţa
„Să sperăm că nu va fi ca anul trecut, chiar dacă avem deja un prim deces confirmat cauzat de gripă. E doar o problemă de timp, dar avantajul este că avem un număr mai mare de români imunizaţi încă din luna noiembrie a anului 2018”, a completat Gindrovel Dumitra.

România se încadrează în tendinţele europene. Spre exemplu, medicul de familie spune că se remarcă o incidenţă crescută a gripei în Turcia, dar şi în state precum Ucraina şi Bulgaria. Ţara noastră e în urma lor ca număr de cazuri.

„Este esenţial ca pacienţii să ajungă la medic, mai ales că o viroză banală are simptome asemănătoare cu gripa: curge nasul, poate să apară febră”, atrage atenţia vicepreşedintele SNMF.

Diferenţe între gripă şi răceală
Concret, gripa sezonieră este cauzată de virusuri umane gripale care infectează căile respiratorii, respectiv nas, gât, bronhii şi uneori plămâni. Cei care se îmbolnăvesc de gripă au, pe lângă febră, durere de gât, secreţii nazale, tuse seacă, oboseală, durere de cap, dureri musculare.

În cazul virozei respiratorii, alta decât gripa, debutul bolii este mai lent, e însoţit de usturimi în gât, nas înfundat şi dureri de cap. În cazul gripei, debutul bolii este brusc.

În ceea ce priveşte temperatura corpului, în cazul gripei aceasta depăşeşte 38 de grade, iar în cazul răcelii bolnavii nu au temperatură, ci stări febrile. „Complicaţiile gripei pot include pneumonie, infecţii ale urechii, infecţii ale sinusurilor, deshidratare şi agravarea afecţiunilor cronice deja existente, cum ar fi insuficienţa cardiacă congestivă, astmul sau diabetul”, arată specialiştii.

Cum poate fi prevenită gripa
În afară de vaccinare, care este cea mai eficientă măsură de prevenire a gripei, medicii afirmă că există o serie de reguli care, dacă sunt respectate, pot duce la limitarea răspândirii gripei. Astfel, oamenii sunt sfătuiţi să se spele pe mâini în mod regulat cu apă şi săpun, să îşi acopere gura şi nasul cu un şerveţel atunci când strănută, apoi să îl acopere şi să îl arunce. De asemenea, alimentaţia adecvată şi consumul de legume şi fructe este esenţial, la fel şi consumul de lichide, în special ceaiuri cu lămâie, apreciază specialiştii.

blank