Grindeanu
Featured, Politic

Grindeanu anunță că PSD va discuta despre suspendarea lui Iohannis

Dacă USR se va alătura demersului de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis, social-democraţii vor discuta şi ei despre acest subiect, a spus prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu.

Dacă USR se va alătura demersului de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis, social-democraţii vor discuta şi ei despre acest subiect, a spus prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu.

Reacţia lui Grindeanu vine după ce AUR a demarat procedura de suspendare a lui Iohannis. George Simion a anunţat că strânge semnături de la parlamentari în acest sens.

Sorin Grindeanu a spus că acest subiect nu a fost discutat luni de conducerea PSD.

„Văd în discuţii din ultimele săptămâni acest subiect. Nu a fost pe ordinea de zi astăzi a Consiliului Politic Naţional, dar, sigur, dacă domnul Cioloş vine şi aduce şi dânsul în discuţie acest lucru, putem discuta de ce să se întâmple lucrul acesta.


După ce nu avem Guvern, probabil că ar fi, din viziunea unora, necesar să nu avem nici preşedinte. Hai să îl vedem pe domnul Cioloş. (…)

Dacă vine domnul Cioloş să susţină acest demers, în mod sigur vom face o şedinţă de urgenţă a Consiliului Politic Naţional să clarificăm punctul de vedere al PSD”, a afirmat Grindeanu, întrebat, într-o conferinţă de presă la sediul central al PSD, cum vede un demers înspre procedura de suspendare din funcţie a şefului statului.

El a adăugat că PSD va lua în acest sens o decizie având pe masă argumentele pro suspendare, venite din partea iniţiatorilor demersului, posibil AUR şi USR, şi cele anti.

„Noi vă spunem de şapte ani că Iohannis nu e potrivit pentru a conduce România. Noi, PSD. O majoritate, şi în 2014, şi în 2019, de români au hotărât că e potrivit.

Ne cereţi tot nouă acum, cei care vă spunem de şapte ani că nu e potrivit, să părem că noi nu suntem de acord. Nu. Noi vrem să cântărim foarte bine acest demers, pentru că am mai făcut două de acest tip, în 2007 şi 2012, şi nu au fost încununate de succes.

Ce încerc eu să spun acum este că în momentul în care vine şi USR lângă demersul iniţiat de alţii, în mod sigur va fi o temă pe care să o luăm în discuţie”, a explicat Sorin Grindeanu.