Enel
Actualitate

Grecii de la PPC, pe cale de a cumpăra Enel România. Ce acord au semnat cu italienii

Grupul Enel a anunțat, în luna noiembrie, intenția de a se retrage de pe piața din România. Decizia a fost prezentată printr-un raport arătat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day și au existat multe voci care au afirmat că ar avea urmări foarte grave pentru români.

Compania Enel a anunţat că intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari). Scopul acestor vânzări este de a reduce datoria netă. Ulterior, compania își va concentra prezenţa sa în alte şase ţări. Aceasta este noua strategie a celei mai mari companii italiene de utilităţi. Decizia a fost anunțată marți, 22 noiembrie, în timpul Conferinţei Capital Markets Day.

Prima discuție despre contractul de cumpărare a Enel, între Compania Publică de Electricitate a Greciei (PPC) și grupul italian, a avut loc în luna octombrie a acestui an și a avut în vedere cumpărarea a 70% din filiala grupului italian Enel, într-o tranzacţie care evaluează întreaga companie Enel România la 1,8 miliarde euro.

Acord de exclusivitate cu Enel

Potrivit Reuters, Public Power Corp (PPC) din Grecia a semnat un acord de exclusivitate cu compania italiană Enel privind posibila achiziţie a activelor acesteia din România.

Potrivit PPC, în timpul discuțiilor exclusive, care vor dura până la sfârșitul lunii ianuarie 2023, compania greacă va efectua un audit financiar al activelor. După ce auditul va fi finalizat, consiliul de administrație al PPC va decide dacă societatea elenă va înainta o ofertă obligatorie către Enel.

Luna trecută, cu ocazia prezentării strategiei sale actualizate, Enel SpA a anunțat că intenționează să vândă active în valoare de 21 miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari) pentru a reduce datoria netă și a se concentra pe prezența sa în șase țări. Cea mai mare parte a planului de vânzare a activelor – care acoperă, printre altele, activele din România, Argentina și Peru – va fi finalizată până la sfârșitul anului 2023.

Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie de electricitate din Grecia

Compania Publică de Electricitate a Greciei (PPC) va avea 70% din filiala grupului italian Enel în România, într-o tranzacţie care evaluează întreaga companie Enel România la 1,8 miliarde euro. Un memorandum de înţelegere a fost deja semnat între cele două mari grupuri, PPC şi Enel, acordul fiind evaluat la 1,3 miliarde de euro în capitaluri proprii şi 70% reprezentând datoriile filialei, inclusiv împrumuturi. Discuţiile conducerii PPC cu băncile greceşti Ethniki, Piraeus, Alpha Bank, Eurobank, Attica şi Optima vor începe in perioada imediată, pentru finanţarea unei părţi din investiţie.

Firma va achita 300-400 de milioane de euro în numerar şi va urma să acopere restul din împrumuturi, conform unui raport din media elenă. România este o piaţă pe care preşedintele şi CEO-ul PPC, Georgios Stassis, o cunoaşte, el conducând anterior operaţiunile din România ale grupului italian.

Public Power Corporation (PPC) este cea mai mare companie de electricitate din Grecia, iar Enel este un gigant pe pieţele globale de electricitate, gaze naturale şi energii din surse regenerabile, activând în peste 30 de ţări din lume şi având o capacitate totală instalată de peste 88 GW.

blank