Plajele amenajate din Grecia se redeschid sâmbătă, au anunţat oficiali din domeniul sănătăţii, cu o săptămână înainte de deschiderea sezonului turistic, pe 15 mai, scrie Agerpres, preluând AFP.

În continuare relaxării restricțiiilor din Grecia, muzeele se vor deschide pe 14 mai, cinematografele în aer liber pe 21 mai, cu capacitate redusă, iar teatrele pe 28 mai.

În luna aprilie, guvernul de la Atena a început să relaxeze măsurile restrictive impuse în luna noiembrie, permiţând redeschiderea majorităţii magazinelor care fac comerţ cu amănuntul, cu excepţia centrelor comerciale.

Terasele cafenelelor şi restaurantelor au putut fi redeschise pe 3 mai.

Cu toate acestea, profesioniştii din domeniul turismului nu se aşteaptă la sosiri masive ale turiştilor străini până în luna iulie.

În luna aprilie, obligaţia carantinării a fost ridicată pentru călătorii vaccinaţi sau testaţi provenind din ţările Uniunii Europene şi din alte câteva ţări, precum Regatul Unit şi Statele Unite.

Grecia a fost puternic afectată de cel de-al treilea val al pandemiei de COVID-19, majoritatea celor peste 10.000 de decese fiind înregistrate în ultimele luni.

În total, au fost înregistrate peste 350.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus în Grecia, o ţară cu 10.8 milioane de locuitori.

Până în prezent, au fost realizate peste 3.4 milioane de vaccinări şi peste un milion de persoane au primit a doua doză.