Economic, Featured

Granturi de 100.000 de euro pentru studenţii care au idei de afaceri

Studenţii antreprenori vor beneficia de granturi de până la 100.000 de euro dacă prin afacerile pe care le propun pentru finanţare creează maximum 5 locuri de muncă, potrivit unui program adoptat joi de Guvern.

Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat joi seara, la Palatul Victoria, că valoarea programului naţional pentru studenţii care este de 30 de milioane de euro, iar în funcţie de solicitări, prin mecanismul de supracontractare, aceasta poate fi majorată la 150 de milioane de euro.

Programul cu fonduri europene dedicat studenţilor presupune sprijin prin acordarea de granturi sau de burse.

„Programul naţional dedicat studenţilor este un apel de proiecte pentru care depunerea cererilor de finanţare va avea loc începând cu data de 15 iulie. Valoarea programului este de 30 de milioane de euro şi în funcţie de solicitări, prin mecanismul de supracontractare, valoarea poate să ajungă la 150 de milioane de euro. Este vorba de susţinerea antreprenoriatului studenţesc”, a precizat ministrul.
Potrivit acestuia, în urma derulării programului vor fi create aproximativ 4.500 de locuri de muncă.

Programul are în vedere trei forme de sprijin financiar. Pe de-o parte este vorba de acordarea de granturi pentru studenţi, cu valoarea minimă de 40.000 de euro pentru crearea a două locuri de muncă, însă aceasta poate creşte până la 100.000 de euro pentru un număr de maximum 5 locuri de muncă create în afacerile pe care le propun pentru finanţare.

O a doua formă de sprijin tot în cadrul proiectului este legată de asigurarea unei burse sociale pe o perioadă de şase luni, perioadă în care studenţii se formează în ceea ce priveşte abilităţile antreprenoriale. Bursa este de 650 de lei pe lună şi apoi, o dată cu demersurile pe care le fac pentru afacerile pe care urmează să le finanţeze, pentru locurile de muncă nou create studenţii vor putea beneficia, timp de un an, de 2.250 de lei pe lună.

Tot în cadrul şedinţei de joi, Guvernul a aprobat o a treia măsură cu fonduri europene care vizează persoanele în vârstă. Astfel, cei care au peste 75 de ani şi o pensie de 704 lei vor beneficia de tichete de masă electronice.

„O a treia măsură este cea care a fost aprobată pentru persoanele vârstnice. Este vorba despre tichetele de masă electronice pentru un număr de aproximativ 260.000 de pensionari. Condiţiile sunt cele legate de vârstă: să aibă peste 75 de ani pentru a beneficia de această schemă de sprijin cu condiţia să aibă o pensie socială de 704 lei aşa cum astăzi avem cuprins în reglementările legale în vigoare. Este o măsură pe care Guvernul a aprobat-o şi care sprijină în mod direct partea de reţea HoReCa şi care are în vedere un buget de 100 de milioane de euro”, a mai spus ministrul Fondurilor Europene.

 

blank