Google
IT&C

Google și-a cerut insolvența în Rusia: „Compania se declară în faliment și în incapacitate de a-și îndeplini obligațiile monetare”

Subsidiara din Rusia a companiei Google, deținută de Alphabet Inc. și-a cerut insolvența, potrivit unui mesaj postat miercuri pe registrul oficial rus Fedresurs, informează Reuters.

Autoritățile ruse au confiscat conturile bancare ale Google Rusia, făcând imposibilă funcționarea gigantului IT, a declarat un purtător de cuvânt al Google.

Google și-a declarat falimentul, în Rusia

Subsidiara „depune o notificare privind intenția de a se declara insolvabilă (falimentară)”, se arată în notă.

„Începând cu 22 martie 2022, compania se declară în faliment și în incapacitate de a-și îndeplini obligațiile monetare, cererile de plată a indemnizațiilor de concediere și (sau) remunerația personalului care lucrează sau a lucrat anterior în baza unui contract de muncă și (sau) obligația de a efectua plăți obligatorii în termenul prevăzut”, se arată în notă, informează sursa citată.

David Sneddon, pe care documentul îl numește director general al filialei, nu a putut fi contactat imediat, iar Google nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

De asemenea, Rusia a dectransmis marți că nu intenționează să blocheze YouTube, deținut tot de Alphabet, în ciuda amenințărilor și amenzilor repetate, afirmând că utilizatorii ruși ar avea probabil de suferit, iar această măsura ar trebui evitată.

Cu toate acestea, directorul executiv al Rostelecom, Mihail Oseevskiy, a susținut miercuri că Google funcționează normal în țară, inclusiv toate serverele sale, potrivit TASS.

Conturile bancare ale filialei Google din Rusia au fost confiscate

Măsura vine după mai multe luni de presiuni eșuate ale autorităților ruse, care au cerut ștergerea conținutului considerat ilegal de Moscova, și după restricționarea unor media rusești pe YouTube, potrivit The Guardian.

„Confiscarea conturilor bancare ale Google Rusia de către autorități face de imposibilă funcționarea filialei, inclusiv angajarea și plata personalului, plata furnizorilor și alte plăți”, a declarat un purtător de cuvânt.

Veniturile subsidiarei în 2021 au fost de 134,3 miliarde de ruble, a arătat baza de date Spark a agenției de știri Interfax privind companiile rusești.

blank