Google
Featured, IT&C

Google este acuzată că a operat un program secret pentru a domina piața de publicitate

Google este acuzată că a operat ani la rând un program secret care a folosit date din ofertele publicitare anterioare pentru a oferi propriului său sistem de cumpărare de anunțuri.

Astfel, compania ar fi încălcat legea în ceea ce privește modul în care a dominat etapele procesului de plasare a anunțurilor online.

Potrivit unor documente judiciare depuse într-un proces antitrust, condus de statul Texas, programul utilizat de Google se numește „Project Bernanke” și a fost dezvăluit editorilor care au vândut reclame prin intermediul sistemelor de cumpărare a anunțurilor companiei, informează Wall Sreet Journal, citat de Insider.

Documentele indică faptul că procedeul a generat venituri anuale de sute de milioane de dolari pentru companie. Există suspiciunea că Google a avut un avantaj competitiv incorect față de rivali.

Compania mai este acuzată că desfășoară un monopol al anunțurilor digitale care a prejudiciat atât concurenții din industria publicitară, cât și editorii.

După deschiderea acțiunii în justiție, alte șapte state americane s-au alăturat procesului împotriva Google Alphabet Inc.


blank