Giorgia Meloni
International

Giorgia Meloni vrea să facă o vizită în Ucraina la începutul anului următor: „Este una dintre călătoriile mele prioritare”

Giorgia Meloni, premierul italian al cărui guvern de extremă-dreapta este alături de Kiev în conflictul cu Rusia, a afirmat că dorește să meargă în Ucraina la începutul anului 2023.

Aceasta a menționat că este una dintre călătoriile sale prioritare pentru anul următor.

„Este una dintre călătoriile mele prioritare”

Premierul Italiei Giorgia Meloni a menționat că îi va telefona președintelui Volodimir Zelenski pentru a îi transmite „urările de bine”, dar și pentru a organiza această călătorie, chiar în primele luni ale anului.

„Este una dintre călătoriile mele prioritare”, a declarat aceasta în cadrul unei emisiuni de televiziune.

„Suntem în perioada în care aproape toate culturile lumii sărbătoresc lumina”, în timp ce ucrainenii „trăiesc în întuneric”, a subliniat Giorgia Meloni, scrie Digi24.

„Imaginaţi-vă doar ce ar însemna să stingem totul de sărbători, chiar şi pentru o oră: gaze, electricitate, telefon, televizor… Am înţelege (…) cât de extraordinară este capacitatea lor de a rezista”, a spus ea.

„Aceasta spune multe despre ce înseamnă pentru ei apărarea libertăţii şi a patriei”, a mai spus premierul italian.

Italia va rămâne un partener de încredere NATO

La finalul lunii octombrie, Giorgia Meloni a promis că Italia va rămâne „un partener de încredere al NATO” cu scopul de a sprijini Ucraina împotriva Rusiei.

De asemenea, la începutul lunii decembrie, guvernul a aprobat continuarea furnizării de arme către Ucraina în anul 2023.

Marii Draghi, predecesorul premierului italian, a făcut o vizită la Kiev în luna iunie, alături de președintele francez Emanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz și președintele României, Klaus Iohanis.

blank