Giorgia Meloni
International

Giorgia Meloni recunoaște că a fost neputincioasă. Marea problemă a Italiei, de nerezolvat

Giorgia Meloni a admis că spera să facă „mai multe” pentru a controla imigraţia ilegală, care a crescut după victoria istorică a partidului său de extremă dreaptă în alegerile din urmă cu un an, relatează France Presse.

Giorgia Meloni a recunoscut că stă prost la capitolul migrație. Premierul Italiei nu a dat de cap unei probleme extrem de complicate. „Este clar că noi speram mai multe în materie de imigraţie în timp ce am lucrat atât de dur”. A spus ea într-un interviu acordat canalului italian TG1, difuzat sâmbătă seara, cu ocazia aniversării acestei victorii.

Rezultatele nu sunt cele pe care le speram noi. Este vorba desigur de o problemă foarte complexă, dar sunt sigură că vom aprofunda lucrurile”, a continuat ea.

Partidul postfascist Fratelli d’Italia, condus de Giorgia Meloni, a fost ales în mare parte pentru promisiunea de a reduce imigraţia masivă spre Italia. Dar numărul celor sosiţi pe nave venind din Africa de Nord a crescut cu peste 130.000 de migranţi înregistraţi de Ministerul de Interne până în prezent în acest an, faţă de 70.000 în aceeaşi perioadă a anului 2022.

După sosirea a 8.500 de persoane pe insula Lampedusa în doar trei zile la începutul aceste luni, Giorgia Meloni a cerut Uniunii Europene să facă mai mult pentru a ajuta Italia să slăbească presiunea.

Bruxellesul a acceptat să-şi intensifice eforturile şi a anunţat în această săptămână că va începe să deblocheze fonduri spre Tunisia, de unde pleacă numeroase nave, în cadrul unui pact vizând să stăvilească migraţia ilegală dinspre această ţară.

Giorgia Meloni, marcată de problema migrației

Dar principalul partener al Giorgiei Meloni în coaliţie, vicepremierul Matteo Salvini, liderul partidului antiimigraţie Liga, a respins eforturile UE pentru a gestiona afluxul sosirilor, pe care el le-a calificat drept „act de război”.

Liga a condamnat de asemenea în acest weekend guvernul german pentru că a finanţat o organizaţie neguvernamentală care efectuează operaţiuni de salvare în Marea Mediterană, afirmând că aceasta reprezintă o „ingerinţă foarte gravă” în afacerile interne ale Italiei.

Ministrul italian al apărării, Guido Crosett, membru al partidului Giorgiei Meloni, a declarat de asemenea duminică ziarului La Stampa că este o decizie „foarte gravă” care pune Italia „în dificultate”.

Giorgia Meloni

Salvini, care închisese porturile italiene navelor de salvare a migranţilor când era în guvern în 2019, militează în favoarea unei abordări mai dure.

De la sosirea sa la putere, guvernul Meloni a restrâns activităţile navelor de salvare, pe care le acuză că încurajează migranţii, angajându-se totodată să înăsprească măsurile împotriva traficanţilor.

Decret dat în această săptămână

Citește și  Ramzan Kadîrov, mesaj bizar pe Telegram: „Sunt interesat de Polonia, don, ce încearcă să reușească, don?”

Executivul a încercat de asemenea să favorizeze repatrierea migranţilor neeligibili la azil, în special construind noi centre de detenţie şi prelungind durata de detenţie a acestora.

Un decret apărut în această săptămână în jurnalul oficial prevede de asemenea că migranţii aflaţi în aşteptarea unei decizii de azil vor trebui să plătească o cauţiune de 5.000 de euro sub ameninţarea că vor fi trimişi într-un centru de detenţie.

Partidul Democrat, de centru-stânga, a declarat într-o notă la începutul săptămânii că „în ceea ce priveşte imigraţia, dreapta italiană a eşuat”. „Ea continuă pe o cale demagogică şi conştient cinică, însă total ineficientă atât în respectarea şi salvgardarea drepturilor omului, cât şi în protejarea intereselor Italiei”, a apreciat PD.

blank