Gina Pistol
Featured, Life

Gina Pistol face eforturi să revină, după naștere, la vechea silueta

Și-a dorit din suflet fetița și e mai fericită ca oricând. Dar Gina Pistol mărturisește și că e și mai… grasă ca oricând, pentru că n-a prea avut când să dea jos tot surplusul care a venit la pachet cu sarcina, când Gina ajunsese la 80 de kilograme, la 1,66 m.

„Și ca să vă răspund și la o întrebare pe care o primesc foarte des, nu cred că am slăbit foarte mult. Ajunsesem la aproape 80 de kilograme, iar acum, după cinci săptămâni și câteva zile, am 65, dar rămâne între noi, da?

Nu am timp și nici nu cred că am voie să fac mișcare, dar când mă mai eliberez, o să-mi organizez timpul mai bine, o să mă apuc de treabă”, s-a ”spovedit” prezentatoarea tv fanilor ei de pe rețelele de socializare.

”Nu sunt aici ca să mulțumesc pe nimeni!”

De când s-a apucat să-și povestească trăirile pe Instagram, Gina Pistol a fost judecată și certată de multe femei. Așa că le-a răspuns și ea.

„Nici filtrele nu mă mai ajută! Iar o să-mi sară femeile perfecte în cap, dar ele nu înțeleg umorul meu. Oricum, umorul meu nu este pentru toată lumea. Și iar o să se trezească alte femei să îmi zică: pe cine interesează asta?

Nu știu, dar cât timp nu vă cer bani ca să mă urmăriți și nu vă oblig să mă urmăriți, de ce trebuie să mă certați pentru ce postez? Dacă postez campanii, nu e ok, dacă postez lucruri banale din viața mea, nu e ok, dar știți ce?

Nu sunt aici să mulțumesc pe nimeni. Sunt aici să postez ce am eu chef. Stați că acum sunt certată și pentru că stau pe internet. Mă, dar de ce nu mă lăsați să fiu eu, cum vreau eu, când vreau eu? De ce nu îmi lăsați libertatea asta, că nu înțeleg?!

De ce nu putem vorbi despre asta? Am spus-o și mă repet, au fost pur și simplu trăirile mele! Dar de ce m-oi enerva eu nu înțeleg! Ia mergeți voi pe alte conturi, unde aveți chestii interesante de văzut!

Vă pierdeți timpul aici, când eu am doar chestii banale să vă arăt! Ce naiba, abia m-am liniștit și eu cu capul! Sau cumva vă place suferința și stati aici chiar dacă suferiți?”, a scris Gina Pistol, pe Instastory.

blank