După o dragoste de şapte luni, Gina Pistol şi-a dat seama că Răduţ nu e de ea

Gina PistolGina Pistol, în vârstă de 31 de ani – atâta are, dom’le, chiar dacă vi se pare că e de o eternitate în peisaj – a avut, cum se ştie, o relaţie de dragoste cu fotbalistul Mihai Răduţ, care are, la momentul acesta, 22 de ani. Cum ar veni, prospătură, sânge tânăr, pentru Pistol… După şapte luni, între cei doi amorezi s-au stricat ploile şi, cum se întâmplă, oamenii se mai şi despart. Dar Gina Pistol şi Mihai Răduţ au ales să rămână prieteni, să-şi spună „la mulţi ani” de sărbătorile religioase şi legale, să-şi mai împărtăşească din noile experienţe… Şi, dacă Gina Pistol, hârşită, cum ar veni, într-ale vieţii – şi vârsta îşi spune cuvântul – se ţine tare pe poziţie şi e doar prietenă cu Mihai Răduţ, acestuia pare că i s-au aprins iar cerurile pentru fata care a pozat în Playboy şi vrea să o recucerească. Pentru a fi mai convingător, se aude că a scos la înaintare şi artileria grea, adică părinţii. Ai lui, desigur. Care, ce să vezi, o sună tot timpul pe Ginuţa şi-i zic să se împace cu fecioraşul… Că e băiat bun, că are suflet mare, că nu mai face ce făcea. Adică escapade amoroase cu alte tinere doamne şi domniţe… Şi, ce-i drept, la primele două catalogări, Gina Pistol le dă dreptate părinţilor lui Răduţ: e băiat de băiat, e sufletist… Dar mai încolo, Gina nu crede neam: fotbalistul nu ştie de altceva, decât de distracţii, maşini şi, bineînţeles, femei. Păi, cum ar veni, dragă Gina, junele bani are, 22 de ani are, tânăr e, de nimeni nu depande, gânduri de pus pirostrii şi legănat copii în toiul nopţii – cum se zvoneşte că şi-ar dori Ginuţa – nu are. Deci, nepotrivire totală de dorinţe şi priorităţi. Şi degeaba sună mama şi tata lui Răduţ, degeaba insistă şi tânărul amorez, Gina Pistol e mai ceva ca stânca lovită de valurile mării: nu se mai împacă, ever, cu fostul iubit. (Căci ea – i-a venit vremea – îşi doreşte să se aşeze, cu bărbat, copii, căţel, purcel, la casa ei). Asta, desigur, dacă lui Răduţ nu-i vine mintea la cap şi vrea să devină familist alături de iubirea lui, Gina Pistol. N.M.

Citeste si...
VIDEO: Primul videoclip care a depăşit 2 miliarde de vizualizări pe YouTube