Gina Pistol
Featured, Life

Gina Pistol, declarații despre al doilea copil: „Cred că îi forțăm puțin mâna lui Dumnezeu”

Gina Pistol a devenit mamă pentru prima oară în luna martie a acestui an. Sarcina sa a fost o minune pentru vedetă și Smiley, partenerul acesteia.

La anunțul sarcinii, Gina Pistol mărturisea că se confrunta cu probleme de sănătate, iar medicii i-au spus că nu va putea avea copil. Vestea că va deveni mamă a fost ținută secretă până în al treilea trimestru, de teamă să nu pățească ceva ea, ori micuța care se afla pe drum.

Acum Gina și Smiley se bucură din plin de fiica lor Josephine Ana, însă consideră că posibilitatea de a încerca să facă și al doilea copil ar însemna să îi forțeze „mâna lui Dumnezeu”:

„Stai să-mi revin după primul copil. Lasă-mă puțin. Nu știu…. al doilea copil când o vrea Bunuțul pentru că se știe foarte bine povestea noastră și cred că îi forțăm puțin mâna lui Dumnezeu cu al doilea copil. Să ne bucurăm de micuță”, a declarat Gina Pistol în cadrul vlogului moderat de Smiley.

Cu toate că prima lună a fost dificilă, viața cu micuța Josephine a împlinit-o pe Gina Pistol:

„„Când devii mamă se schimbă ceva în tine. E o dragoste pe care n-ai mai simțit-o niciodată. Dragostea pe care o ai pentru copilul tău e esența iubirii. Simt cum crește o dragoste în mine. Am impresia că o cunosc pe fiică-mea dintotdeauna. Mă uit la ea și parcă e dintotdeauna a mea”, a mai declarat Gina Pistol.

blank